Băimărean arestat preventiv pentru conducere fără permis

Polițiștii băimăreni au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore a unui bărbat de 30 de ani din Baia Mare.

          În fapt, la data de 05 decembrie, la ora 17.21, în timp ce polițiștii se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Victoriei din municipiu, au procedat la oprirea unui autoturism pentru verificări.

          Polițiștii au identificat conducătorul auto, iar în urma verificărilor, s-a constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere.

 Bărbatul a foste testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat.

          Proprietara autoturismului, o femeie de 31 de ani din municipiu, a fost identificată în calitate de pasager pe scaunul din dreapta față. Aceasta le-a relatat polițiștilor faptul că știa că bărbatul aflat la volan nu deține permis de conducere.

          Polițiștii au întocmit dosar penal pe numele ambelor persoane și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.

           Ieri, Judecătoria Baia Mare a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile față de bărbat, acesta fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole