Băimărean beat, sancţionat contravenţional după ce a sesizat o tâlhărie care… n-a fost tâlhărie

Poliţiştii băimăreni au întocmit dosar penal şi au desfăşurat cercetări specifice după ce au fost sesizaţi despre comiterea unei tâlhării calificate. La finalizarea verificărilor au constatat că fapta nu a existat.

Poliţia municipiului Baia Mare a fost sesizată prin intermediul Serviciului Naţional Unic Apeluri de Urgenţă 112 despre faptul că un bărbat ar fi fost victima unei agresiuni pe bulevardul Unirii.
Echipajul deplasat la faţa locului a identificat un băimărean, în vârstă de 65 de ani, care a relatat că doi tineri l-ar fi urmărit, l-ar fi agresat şi deposedat de un telefon mobil şi o sumă de bani. La momentul sesizării bărbatul se afla într-o avansată stare de ebrietate şi nu a putut oferi poliţiştilor semnalmentele autorilor.
Ca urmare a sesizării faptei, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată şi au demarat activități specifice, investigative, în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului.
La finalizarea cercetărilor poliţiştii au stabilit că cele relatate de bărbat nu corespund realităţii. În ziua următoare sesizării faptei, persoana vătămată şi-a găsit telefonul la domiciliu, dar a omis să anunţe poliţia despre acest lucru. Pentru alarmarea autorităţilor fără motiv întemeiat, bărbatul a fost sancţionat contravenţional conform prevederilor Legii nr. 61/1991pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole