În cadrul activităţilor desfăşurate pentru depistarea şi sancţionarea persoanelor care încalcă regimul armelor, regimul vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic, poliţiştii maramureşeni au identificat un bărbat care este cercetat pentru comiterea infracţiunii de braconaj cinegetic.
La data de 17 iulie a.c., în jurul orei 22.00, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase Maramureş, împreună cu cei de la Poliţia Oraşului Baia Sprie, au identificat, în fondul cinegetic nr. 30 Ocoliş, un băimărean care avea supra sa o armă de vânătoare prevăzută cu lunetă, încărcată cu cartuş pe ţeavă.
De asemenea, în urma controlului efectuat, poliţiştii au mai găsit alte trei cartuşe, în husa fixată pe patul armei.
Băimăreanul este membru vânător şi deţinător legal de arme şi muniţii însă nu avea autorizaţie de vânătoare valabil eliberată.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de braconaj cinegetic.