Băimărean depistat pentru a treia oară conducând fără permis, reţinut pentru 24 de ore

Vezi câte înfracțiuni a comis un șofer din Borșa care a intrat cu mașina într-un zid de beton

Ieri, 22 iunie, poliţiştii Biroului Rutier Baia Mare au dispus reţinerea pentru 24 de ore a unui tânăr depsitat pentru a treia oară conducând un autoturism pe raza municipiului, fără a deţine permis de conducere.
În fapt este vorba despre un tânăr de 27 de ani, domiciliat în Timişoara. Autoturismul condus ieri de acesta a fost depistat pe strada Transilvaniei din municipiul Baia Mare. Tânărul, care nu posedă permis de conducere şi nici nu a posedat vreodată, a fost testat cu aparatul etilotest constatându-se că nu se afla în stare de ebrietate.
În baza probatoriului administrat, poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, tânărul fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Recomandari

Alte Articole