Un tânăr din Baia Mare a considerat că la adăpostul nopţii se poate plimba cu un autoturism sustras şi fără a deţine permis de conducere. Plimbarea îl va costa pentru că poliţiştii l-au depistat în jurul orei 01.00, pe raza oraşului Baia Sprie.
Primele verificări efectuate au relevat că tânărul, de 20 de ani, nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Totodată, poliţiştii au constatat că autoturismul la volanul căruia acesta se afla aparţine unei societăţi comerciale al cărei proprietar nu i l-a încredinţat pentru a-l folosi.
Maşina a fost ridicată de poliţişti şi predată proprietarului, iar tânărul s-a ales cu dosar penal şi este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt calificat şi conducere fără permis.
Prefectul Maramureșului a emis ordinul privind constatarea încetării, de drept, a mandatului primarului municipiului Baia Mare
În conformitate cu prevederile legale, prefectul județului Maramureș, domnul Rudolf Stauder,...
Deschide