În scopul remedierii unor defecțiuni constatate la rețeaua de apă potabilă, societatea Vital va întrerupe luni, 16 iulie, furnizarea apei potabile în Baia Mare pe străzile George Enescu (între str. Victor Babeș și str. Narciselor) – avarie branșament şi Vasile Alecsandri – avarie conductă.
Lucrările se vor efectua în intervalul orar 08.00 – 16.00.
„Pe perioada executării lucrărilor pot apărea disfuncționalități în furnizarea apei: lipsă presiune, apă cu turbiditate ridicată. Societatea VITAL SA solicită înțelegere din partea utilizatorilor pentru disconfortul creat în zonele mai sus menționate”, se arată într-un comunicat al societăţii Vital.
Pentru informații suplimentare sau alte sesizări, utilizatorii pot suna la Dispeceratul SC Vital SA Baia Mare la numerele de telefon 0262-212.550 sau 0262-215.150.
R.B.