În după amiaza zilei de ieri, un echipaj de jandarmerie ce efectua măsuri de menţinere a ordinii publice pe strada Vasile Alecsandri din municipiul Baia Mare, a observat două persoane care păreau a avea o problemă.
Jandarmii maramureşeni, au abordat cetăţenii în cauză, dorind să afle care era natura nemulţumirii lor, totodată pentru a le rezolva problemele. Cei doi bărbaţi, le-au solicitat ajutorul, declarând că le-a fost furată bicicleta lăsată nesupravegheat timp de cinci minute.
Bărbaţii în cauză au indicat un grup de tineri prezenţi în zona unei staţii de autobuz, pe care ii suspectau.
În urma măsurilor efectuate, în timp de 10 minute, jandarmii l-au identificat pe M.H. de 15 ani, asupra căruia a fost găsită bicicleta, acesta declarând că a sustras-o pentru a o vinde. Pe numele tânărului au fost întocmite actele de sesizare pentru infracţiunea de furt, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 228 alin. 1, Cod Penal.
De asemenea, bărbatul a cărui bicicletă a fost furată, ulterior găsită şi predată acestuia, a depus în dimineaţa zilei de 02 aprilie o scrisoare de mulţumire pentru modul operativ în care au acţionat jandarmii.