Examen extrem de dificil pentru Știința Explorări, în etapa a 16-a a campionatului diviziei A1 de volei masculin. Mâine de la ora 17, în direct la Digi Sport 3, băimărenii vor da piept cu Tomis Constanța, deținătoarea titlului și lidera la zi a campionatului, cu 36 de puncte. Tomis, care este o echipă multinațională, a pierdut un singur meci și doar cinci seturi în acest sezon, în timp ce băimărenii (locul 4, 28p), au contabilizat nouă victorii și cinci înfrângeri. Tomis este singura reprezentantă a României care continuă în acest moment cursa în cupele europene, dobrogenii urmând să joace săptămâna viitoare cu turcii de la Milli Piyango Ankara, în Cupa CEV.
Pentru Explorări, acest meci este considerat a fi în deplasare, FRV inversând la cererea constănțenilor, locul de desfășurare al partidelor dintre cele două formații, în tur și retur.
Partida Știința Explorări – Tomis va fi arbitrată de Paul Alexi-Szabo (Oradea) și Cristian Șanta (Cluj Napoca), în timp ce observator FRV a fost desemnat Nicolae Călimac (Cluj Napoca).
Ieri, în etapa a 15-a, ambele formații au obținut victorii cu 3-0, băimărenii, acasă cu Universitatea Cluj, iar constănțenii, în deplasare cu Phoenix Șimleu Silvaniei.
Programul etape a 16-a:
– Tomis Constanța – Știința Explorări (vineri 31 ianuarie, ora 17), în direct la Digi Sport 3, se joacă în Baia Mare
– Arcada Galați – Phoenix Șimleu Silvaniei (sâmbătă 1 februarie)
– Universitatea Cluj Napoca – CSVM Zalău (sâmbătă)
– VCM LPS Piatra Neamț – SCMU Craiova (sâmbătă)
– Dinamo – CSM București (sâmbătă)
– Unirea Dej va sta