Carambol pe bulevardul București din Baia Mare, provocat de un șofer de 28 de ani

Azi-noapte, la ora 23.35, poliţiştii rutieri au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident de circulaţie pe bulevardul Bucureşti din municipiul Baia Mare. Un tânăr de 28 de ani din municipiu, care conducea un autoturism pe banda I, a efectuat neregulamentar un viraj la stânga, încălcând marcajul longitudinal dublu continuu. Astfel autoturismul condus de acesta a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula în aceeaşi direcţie, pe banda II, fiind apoi proiectat pe sensul opus de mers unde a acroşat un alt autoturism parcat regulamentar. Şoferul de 28 de ani, precum şi cel din maşina acroşată, băimărean de 23 de ani, dar şi doi pasageri au fost răniţi în urma impactului şi transportaţi la spital, unde au beneficiat de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se aflau sub influenţa alcoolului.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole