Cătălin Cherecheș: „Gardul de la blocurile sociale de pe strada Horea NU va fi demolat!”

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul formulat de Consiliul Naţional (CNCD) pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinţei civile nr.141 din 24 februarie 2012 a Curţii de Apel Cluj – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, prin care primarul municipiului Baia Mare a obţinut anularea amenzii în valoare de 6.000 de lei emisă de CNCD pentru ridicarea gardului de la blocurile sociale aflate în patrimoniul municipalităţii. Prin decizia dată, Înalta Curte de Casaţie modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea reclamantului Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare, ca nefondată. Sentinţa este irevocabilă şi prevede menţinerea amenzii date de CNCD, care a fost achitată de edil în anul 2011. Primarul Cătălin Cherecheş respectă decizia instanţei şi nu va demola gardul ridicat la blocurile sociale, al cărui rost este să protejeze copiii de circulaţia intensă de pe carosabilul care se află în imediata apropiere. Aici, înainte ca gardul să fie construit, au avut loc mai multe accidente mortale, ale căror victime au fost copii.

Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare
„Noi respectăm decizia instanţei, o înţelegem şi cred că s-a împăcat într-un final ambele părţi. Eu am plătit acea amendă de 6.000 de lei de la început, iar acest gard nu va fi demolat. Avem inclusiv o decizie a instanţei care certifică faptul că gardul a fost construit legal şi cred că în acest moment lucrurile sunt clare: amenda a fost plătită, iar gardul rămâne în picioare. Să fie sănătoşi cei de la CNCD cu acei 6.000 de lei, să aibă din ce să îşi cumpere fotolii luxoase şi flori. În rest, cu proiectul de integrare a romilor vom merge mai departe aşa cum noi vom considera la nivelul administraţiei publice locale. Nu considerăm că acest gard ar produce discriminare. Le mulţumim celor de la CNCD pentru recomandări, dar nu vom demola acest gard. Respectăm decizia instanţei, aceea de a achita amenda, care a fost achitată atunci, când a emis-o CNCD. În rest, anul viitor în primăvară vom evacua acest bloc devastat şi îl vom introduce în reabilitare, urmând să dăm locuinţe altor categorii sociale, care ştiu să respecte investiţiile comunităţii”.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole