Cazul Lucaciu, instituţiile publice din Maramureş, CSM-ul… sau cum reacţionează autorităţile atunci când sunt sesizate în cazuri “incomode” (II)

Despre cazul Lucaciu am publicat un prim articol pe data de 9 august 2013, materialul cu titlul „De la un `simplu` proces de divorţ, până la o sesizare dură tocmai la CSM! (I)”. Am explicat atunci acolo despre ce este vorba, cine sunt părţile implicate, ce legătură exista între procesul de divorţ – al foştilor soţi Nicolae şi Mihaela Lucaciu din Maramureş – şi, respectiv, faptul că s-a ajuns ca bărbatul să depună o sesizare tocmai la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). În momentul în care am publicat articolul menţionat, deţineam sesizarea depusă şi înregistrată de Nicolae Lucaciu la CSM, şi anume documentul cu nr. 13872/1154/5.06.2013 (pe care l-am şi publicat atunci în facsimil), dar răspunsul de la CSM încă nu fusese primit de petent. Asta deşi, nota bene, răspunsul în cauză fusese întocmit încă din 16 iulie 2013, recte Rezoluţia nr. 2594/IJ/653/DIP/2013 (vezi acum aici ambele documente în facsimil – şi sesizarea, şi rezoluţia) emisă de CSM, secţia Inspecţie Judiciară, sub semnătura „Inspector Şef, Judecător Rica Vasiliu Crevelos” – însă pare-se a fi o semnătură cu apostilă. Cel puţin aşa se pare! Dar asupra acestui aspect o să revenim la timpul potrivit. Acum, înainte de a intra în detaliile privind sesizarea/răspunsul de la CSM, este absolut necesar să revin cu anumite precizări asupra câtorva aspecte pe care le-am punctat în articolul de anul trecut. Şi e absolut necesar acest lucru cel puţin din trei motive. Primul, pentru ca cititorii mai puţin avizaţi în probleme juridice să poată înţelege cât mai uşor cazul ca atare. Al doilea motiv e legat de două subiecte componente ale cazului în sine: procesul de divorţ (deschis de fosta soţie la finele anului 2012) şi, respectiv, demersurile juridice ulterioare pe care le-a făcut Nicolae Lucaciu la Parchete începând din ianuarie 2013, respectiv câteva demersuri pe care el le-a făcut şi la câteva instituţii publice din Maramureş. Al treilea motiv important: fiindcă în materialul meu publicat în august 2013 nu se mai regăsesc, din păcate, documentele ataşate atunci în facsimile – iar acest lucru pentru că în 22 septembrie 2013, nota bene, site-ul nostru de presă a fost atacat informatic şi distrus în totalitate (deşi am reuşit ulterior să recuperăm şi să repostăm aproape toate articolele, totuşi nu s-a mai reuşit acelaşi lucru cu documentele şi fotografiile ataşate articolelor). Iată, prin urmare, motivele care mă determină să revin cu aceste explicaţii.

Mihaela Lucaciu, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare, a înaintat acţiunea de divorţ la sfârşitul anului 2012. În acea perioadă, soţul doamnei, adică Nicolae Lucaciu, încă era poliţist de frontieră; am spus încă pentru că ulterior el a demisionat – şi acum pot preciza că în acest moment se află pe rolul instanţei de judecată la Tribunalul Maramureş (şi) un interesant proces deschis de ex-poliţist împotriva instituţiei din care a făcut parte. Iar acest proces are oarecum legătură, chiar dacă doar indirect, nota bene, cu toată această foarte ciudată poveste pornită, iată, de la un „simplu” proces de divorţ. Ba mai mult de-atât, în loc ca între timp lucrurile să se mai fi clarificat cât de cât, în ultimele câteva luni au mai apărut niscaiva complicaţii ciudate şi grave (asta ca deocamdată să folosesc doar o sintagmă elegantă) la încă cel puţin două instituţii publice din Maramureş, şi anume la Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS – director: Ovidiu Morar) şi la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş (DGASPC – director: Nicolae Boitor); fiindcă soţii Lucaciu au un copil minor şi, cu toate că procesul de divorţ e teoretic încheiat, totuşi mai sunt pe rolul instanţei chestiunea atribuirii beneficiului locuinţei şi, respectiv, programul de vizită a copilului (în condiţii de custodie comună, a se reţine aspectul). Şi-am spus doar „complicaţii ciudate şi grave” deşi am aflat între timp anumite lucruri, ca „variaţiuni pe aceeaşi temă”, cel puţin foarte încâlcite şi soluţionate pompieristic, în mare-mare „linişte”, în moduri pur şi simplu neclare şi efectiv greu de înţeles. De ce? În primul caz, AJPIS, s-a ajuns din nou la plângeri penale! În cel de-al doilea caz, recte DGASPC Maramureş, acolo dosarul Lucaciu a devenit de curând într-atât de “fierbinte” încât mai toţi cei implicaţi se feresc să mai vorbească public despre acest caz, ba mai mult, Nicolae Lucaciu susţine că absolut nimeni nu vrea să-i ofere nişte răspunsuri oficiale clare, cu toate argumentele legale şi concrete, conform legii, la contestaţiile pe care el le-a tot depus la instituţia menţionată. De asemenea, extrem de interesant este faptul că de curând, mai precis în ultimele circa trei săptămâni, câteva instituţii din media locală au abordat cazul Lucaciu, însă toate într-o manieră cel puţin “originală”, ca să nu spun altfel; adică, dincolo de faptul că subiectul a fost doar episodul cu dosarul de la DGASPC Maramureş (sic!), dincolo de faptul că nicăieri nu s-a pomenit absolut nimic nici despre cazul Lucaciu în ansamblul lui, dar mai nimic nici despre multele demersuri concrete ale lui Nicolae Lucaciu la DGASPC, totuşi jurnaliştii care au atins subiectul au ajuns la concluzia, una peste alta, că Nicolae Lucaciu ar cam fi fost nedreptăţit dintr-un anumit punct de vedere, iar “vinovatul” ar fi numai şi numai Nicolae Boitor, director general al DGASPC Maramureş! Ei bine, pe de-o parte, ca urmare a investigaţiilor mele, sunt şi eu absolut de acord că la DGASPC, recte în privinţa dosarului Lucaciu, s-au întâmplat anumite lucruri extrem de grave, dar cu anumite posibile viitoare consecinţe numai în defavoarea lui Nicolae Lucaciu! Într-adevăr, dosarul Lucaciu arată incredibil, cel puţin ca şi conţinut (de exemplu, acte necompletate sau chiar lipsa unor documente, dar o să revin cu un alt articol pe tema asta), însă de aici şi până la a-i pune în cârcă doar directorului Boitor toate neregulile din acel dosar, e cale mult prea lungă… şi afirm acest lucru nu numai pentru că nu directorul Boitor s-a ocupat de caz, ci inclusiv fiindcă unii dintre cei care s-au ocupat concret de caz şi care ar fi trebuit să pună dosarul la punct conform procedurilor legale aferente, tocmai unii dintre ei sunt cei care acum încearcă să arunce toată vina numai asupra directorului Boitor! Director care, culmea, cu câteva luni în urmă a aflat ce se întâmplă în şi cu acel dosar ciudat, atenţie!, tocmai de la Nicolae Lucaciu, acesta fiind exasperat că nu primeşte de la cei în cauză niciun răspuns clar şi explicit la sesizările depuse de el, cei care ştiau şi ştiu foarte bine ce (nu) s-a făcut în acest dosar şi/sau de ce-au dispărut unele documente din dosar! Cine sunt cei care ar trebui să ştie clar şi concret ce şi cum: Cecilia Zglobiu (fostă angajată a DGASPC, consilier superior, cea care s-a ocupat efectiv de dosar), Raoul Dromereschi (şef serviciu – şi angrenat total într-un urât conflict intern din DGASPC), Maria Griguţă (director economic, dar cea care, zice-se, totuşi ar fi semnat un raport final din dosar?!?), Lavinia Orzac (director general adjunct).
Dar şi în privinţa acestor delicate chestiuni va trebui să mai lămurim câteva aspecte (unele acum, altele într-un alt articol – mai ales în condiţiile în care unii jurnalişti băimăreni tac chitic atunci când aud de procurori, dar în schimb, ei fiind la cheremul unor politicieni, duc campanii penibile pentru demiterea unor conducători de instituţii)…

Revenind puţin la procesul de divorţ, reiau parţial ceea ce am scris şi-n primul articol: “subiectul tratat aici nu este divorţul soţilor Lucaciu, nu m-a interesat şi nu m-am ocupat absolut niciodată, ca ziarist, de viaţa privată a cuiva, indiferent că este sau nu este vorba de persoane publice, indiferent de meseria lui/ei/lor, de ceea ce fac ei în timpul lor liber ş.a.m.d. Astfel de aspecte sunt specifice de regulă presei de tip tabloid cu care n-am avut niciodată nici cea mai mică legătură, sub absolut nicio formă! Pe de altă parte, însă, subiectul despre care va fi vorba aici (…) este cu atât mai delicat şi mai dificil de abordat, respectiv de prezentat jurnalistic, cu cât, după cum veţi vedea, cazul porneşte tocmai de la procesul de divorţ (…). Cum spuneam, deşi cunosc deja de ceva timp o serie de date legate de procesul menţionat, nu voi da publicităţii (aproape) nimic din toate aceastea (şi, desigur, nici nu voi discuta cu terţe persoane despre proces)! Iar asta nu pentru că Mihaela Lucaciu este procuror şi/sau pentru că, la deschiderea acţiunii în judecată, doamna procuror a solicitat “judecarea cauzei în şedinţă secretă” (sic! – “având în vedere calitatea părţilor” preciza reclamanta, iar Nicolae Lucaciu fiind în acel moment încă agent de poliţie în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei), nu, nici măcar pentru faptul că însuşi fostul poliţist Lucaciu m-a rugat să nu intru în detalii ale procesului de divorţ (se referea doar la detaliile care nu au legătură şi nici vreo relevanţă privind chestiunile tratate aici, recte problemele de care el s-a lovit ulterior în demersurile sale juridice colaterale); deci, una peste alta, ca să concluzionez, nu mă interesează defel procesul de divorţ al soţilor Lucaciu! Şi cu atât mai puţin viaţa lor privată! Punct. De asemenea, aici nu interesează nici activitatea ca procuror a doamnei. Aceste precizări au fost necesare tocmai fiindcă, după cum am subliniat deja, ceea ce voi prezenta în continuare a început exact din cauza unor aspecte provenite din derularea procesului de divorţ.”
Şi-acum putem continua la concret cu demersurile – inclusiv juridice – făcute de Nicolae Lucaciu. Aşadar, iată de ce am pomenit şi de demersurile făcute de Nicolae Lucaciu la cele două instituţii publice judeţene, AJPIS şi DGASPC, în condiţiile în care aceste instituţii au luat anul trecut anumite decizii numai în favoarea Mihaelei Lucaciu (nu discutăm deocamdată, nu aici, despre modul în care s-au luat respectivele decizii), însă ideea este că cele două instituţii “refuză sistematic să-mi dea răspunsuri concrete şi să-mi precizeze în scris, oficial, ca răspunsuri la sesizările mele, baza legală a deciziilor luate numai în favoarea fostei mele soţii (…)”, susţine el. Altfel spus, omul doreşte pur şi simplu doar nişte răspunsuri clare şi explicite, la care de altfel are tot dreptul!

Acum să vedem episodul cu sesizarea depusă anul trecut tocmai la CSM, respectiv răspunsul primit de petent. Legat de sesizarea ca atare, voi încerca aici să rezum povestea în câteva fraze, însă, fiindcă e destul de complicat, celor care într-adevăr vor detalii le recomand încă o dată, cu tot respectul cuvenit, să caute şi să citească articolul meu publicat în 9 august 2013. Dar, în esenţă, iată cam cum s-au derulat lucrurile. În procesul de divorţ deschis de soţie, reclamanta a depus la dosar şi nişte aşa-numite desfăşurătoare ale unor convorbiri telefonice ale soţului, de prin anul 2012. El, aflând de acest lucru doar în timpul procesului, chiar la începutul anului 2013 a făcut o plângere penală împotriva fostei soţii, plângere pentru “violarea secretului corespondenţei”, dat fiind faptul că acele documentele – adică răspunsul primit de Nicolae Lucaciu de la operatorul de telefonie mobilă – reprezentau corespondenţa lui strict privată! Una peste alta, cum soţia lui este procuror tocmai la Parchetul Baia Mare, sigur că plângerea a ajuns la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, de unde petentul a primit rapid de tot un răspuns semnat de însuşi şeful instituţiei menţionate. Şi nu numai atât, ci surpriza a fost în primul rând răspunsul ca atare, başca incredibila rapiditate (sic!) cu care s-a “rezolvat” plângerea în cauză: “Nu au rezultat indicii privind comiterea vreunei fapte penale, raportat la înscrisurile anexate acţiunii de divorţ, iar pe de altă parte plângerea nu cuprinde elementele cerute de textul de lege (adică lipsea CNP-ul petentului – nota mea), art. 222 C.pr.pen., pentru a se declanşa cercetările, astfel că nu a fost înregistrat un dosar penal şi împotriva clasării plângerii nu se poate face plângere conform art. 278 C.pr.pen. .” Cu alte cuvinte, lui Lucaciu i s-a comunicat sec un “nu” pe toate liniile, inclusiv faptul că nu mai poate contesta absolut nimic nicăieri!!! Totuşi, până la urmă a obţinut deschiderea unui dosar penal, însă tot cu aceleaşi rezulte. Iată contextul în care Nicolae Lucaciu a mers personal la CSM şi, în 5 iunie 2013, a depus memoriul-sesizare de care spuneam. Repet şi subliniez, lucrurile au fost mult mai complicate, cu alte şi alte demersuri complementare, contestaţii şi răspunsuri ciudate, dar esenţa asta a fost. Şi-acum să vedem răspunsul pe care omul l-a primit de la CSM: “La data de 12 iunie 2013, la Inspecţia Judiciară a fost înregistrat, sub numărul de mai sus, memoriul petentului Lucaciu Nicolae, transmis iniţial Consiliului Superior al Magistraturii, prin care acesta îşi exprimă nemulţumirea cu privire la modul în care conducerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj i-a soluţionat plângerea formulată împotriva numitei Lucaciu Mihaela, solicitând efectuarea de verificări faţă de procurorul general al acestei unităţi, Florin Magyar, sub aspectul comiterii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. f şi t din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată. Din verificările efectuate, finalizate la data de 16 iulie 2013, au rezultat următoarele: La data de 15 ianuarie 2013, Lucaciu Nicolae a depus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare o plângere împotriva soţiei sale, Lucaciu Mihaela, pe motivul că aceasta i-ar fi deschis fără consimţământul său, corespondenţa ce îi era adresată de către … (n.m. – aici apare numele companiei de telefonie mobilă). În raport de calitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare a numitei Lucaciu Mihaela, sesizarea a fost înaintată corespunzător Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, unde a fost înregistrată la petiţii, sub nr. 41/VIII/1/2013 şi repartizată procurorului general adjunct Moldovan T. Sabin, pentru a verifica aspectele semnalate.” Ei bine, cam de-aici – din acest punct al răspunsului dat de CSM – începe uluitoarea “surpriză” , vorba vine, chit că am pus şi ghilimelele de rigoare; iar asta pentru că, atenţie!, pentru prima şi prima oară apare într-un document emis pe acest caz, într-un mod realmente surprinzător, numele procurorului general adjunct Moldovan din Cluj! Altfel spus, în niciun alt răspuns primit de Nicolae Lucaciu nu s-a pomenit vreodată de acest nume, nu s-a menţionat niciodată nici măcar care procuror s-a ocupat de sesizările şi/sau de contestaţiile lui Lucaciu, dar, nota bene, absolut toate răspunsurile/documentele remise petentului dinspre Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în perioada februarie – mai 2013, au fost semnate – cel puţin aşa susţine Nicolae Lucaciu – numai şi numai de procurorul general Florin Magyar! Păi de ce oare? Aşa o fi procedura? Chiar răspunde numai procurorul general Magyar tuturor celor care înaintează sesizări, plângeri, petiţii şi contestaţii la instituţia clujeană menţionată? Nimeni altcineva? Şi, pe de altă parte, atunci când unui petent i se trimite un răspuns, o rezoluţie, ce-o mai fi, nu se precizează niciodată nicăieri numele procurorului de caz, cel care s-a ocupat de dosar? Nu de alta, însă ia vedeţi ce complet şi frumos arată, cel puţin sub acest aspect, răspunsul de la CSM – cu aproape toate numele şi funcţiile; am zis “aproape” fiindcă, dacă în cele cinci pagini ale documentului sunt date clare şi concrete, în final totuşi apare scris doar “Inspector judiciar” şi semnătura olografă aferentă, dar tot fără numele şi prenumele celui/celei care a semnat! Iar în acest context, semnăturile olografe de pe prima şi ultima pagină sunt complet diferite, ceea ce logic înseamnă cel puţin că… au semnat persoane diferite, nu?

Dar ce mai contează toate astea din moment ce rezoluţia în cauză sună clar: “(…) Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, Magyar Florin, doar a semnat comunicarea trimisă petentului cu privire la aspectele anterior menţionate. La 13 martie 2013, Lucaciu Nicolae s-a adresat din nou Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, precizând că sesizarea sa iniţială este o plângere penală (…). Prin rezoluţia nr. 95/P/2013 din 18 aprilie 2013, procurorul şef al Secţiei de urmărire penală, Paşca Radu Mihai, a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de Lucaciu Mihaela, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 195 alin.1 Cod penal, apreciindu-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni. (…)”. Şi-apoi a mai fost o nouă plângere a lui Lucaciu către conducerea Parchetului CA Cluj, plîngere respinsă, fireşte. Şi-aşa mai departe, rezoluţia CSM-ului conchizând: “Nu s-au constatat încălcări ale cadrului procesual reglementat de lege în ceea ce priveşte atât înregistrarea cauzelor penale, cât şi a petiţiilor, modul de soluţionare al acestora şi comunicarea rezultatelor cercetărilor (cercetări? – n.m.), statuat prin (…), cu prilejul soluţionării, de către procurorii de caz, a sesizărilor formulate de petentul Lucaciu Nicolae. Având în vedere aspectele sus-menţionate rezultate în urma verifificărilor, apreciem că nu se confirmă indiciile săvârşirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. f şi t din legea nr. 303/2004, respectiv refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu, ori exercitarea funcţiei cu rea credinţă sau gravă neglijenţă. Faţă de aspectele sus-menţionate, în conformitate cu dispoziţiile art. 45 alin. 4 lit. b din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată şi modificată, DISPUN / 1. Clasarea sesizării formulate de petentul Lucaciu Nicolae. 2. Comunicarea rezultatului verificărilor către petent şi persoanelor vizate. / Definitivă. / Inspector judiciar (n.m. – doar o semnătură olografă, nimic altceva!)”. Deci, conform CSM-ului, toate bune, frumoase şi legale în povestea derulată la Cluj, aşadar “case closed”, dosar închis, punct. Concluziile trageţi-le dv., stimaţi cititori.
Nicolae Lucaciu rămâne deocamdată cu demersurile sale pe plan local, încă aşteptând răspunsuri de la DGASPC Maramureş! De asemenea, încă sunt mari semne de întrebare legate de AJPIS Maramureş, dar, din câte afirmă Lucaciu, pe lângă cele două instituţii deja menţionate el mai are nişte nemulţumiri mai vechi legate şi de Poliţia Baia Mare (vezi documentul în facsimil, document ajuns tot la DGASPC!), precum şi de Serviciul Public de Asistenţă Socială (SPAS) din Primăria Baia Mare. Aşadar, cam acesta este de fapt cazul Lucaciu în întreg ansamblul lui, cu toate iţele lui conexe, adică în ideea în care, complet dincolo de chestiunile personale ale părţilor implicate (divorţ, partaj, custodie comună a copilului etc., deci aspecte care nu interesează), această întreagă poveste e relevantă şi de interes public cel puţin din perspectiva a tot ceea ce înseamnă dificultăţile şi piedicile contra demersurilor unui simplu cetăţean nemulţumit de anumite decizii ale “sistemului”!
Peter-Vasile CZOMPA

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole