Concurs de documentare despre viaţa rurală

Judeţul înfrăţit, Jasz-Nagykun–Szolnok, lansează un concurs de filme documentare dedicate artiştilor cineaşti, comunităţilor creative, televiziunilor şi celor interesaţi în domeniu. Producţiile alese vor fi jurizate în cadrul Festivalului Internaţional de Film din Martfu (judeţul Jasz-Nagykun–Szolnok) în perioada 24-27 octombrie 2013, iar gala de premiere va avea loc în Bruxelles între 22-23 noiembrie 2013.

Se pot depune producţii documentare sau reportaje TV realizate după 2008, ce au ca şi principală tematică viaţa rurală sau felul în care autorul/autorii văd viitorul satului tradiţional. Filmele vor explora şi prezenta experienţele legate de economia, societatea şi mediul din zona rurală.

Nu există limitări în ceea ce priveşte durata sau concepţia artistică a acestor producţii. Categorii de producţii artistice jurizate în cadrul festivalului:
Abordări noi în protecţia mediului, ecologia în mediul rural
Perspective noi în turismul rural
Păstrarea tradiţiilor şi valorilor în mediul rural
Oportunităţi pentru locuri de muncă şi dezvoltarea socială în mediul rural.

Criterii tehnice: filmele nominalizate vor fi încărcate pe spaţiul ftp dedicat festivalului, dacă este posibil în format HD (720i, 720p, 1080i, 1080p), iar materiale SD pot fi transmise organizatorilor pe suport CD.

Participare: se face pe baza unui formular de înscriere (în limba engleză) ce se poate obţine de la Biroul de Relaţii Internaţionale, tel/fax.: 0262.211.544, persoană de contact: Noemi Ganea, email: noemi_ganea@maramures.ro.

Data limită pentru transmiterea materialelor organizatorilor festivalului, este 15 septembrie 2013.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole