Concurs LSRS pentru Excelenţă Academică în Străinătate: Un băimărean printre finalişti

Liga Studenților Români din Străinătate recunoaște rezultatele deosebite ale tuturor finaliștilor din cadrul Competiției LSRS pentru excelență academică în străinătate. Redăm mai jos descrierile biografice ale acestora pe categorii de premii.

Câștigătorii celor opt premii, aleși dintre finaliștii de mai jos de un juriu distins, vor fi anunțați în cadrul Galei Studenților Români din Străinătate, care va avea loc la Palatul Parlamentului, în data de 8 ianuarie 2013.

Toți tinerii de mai jos sunt exemple de excelență academică și extracurriculară românească în străinătate și în țară.

Printre finalişti se află şi băimăreanul Magdău Ioan-Bogdan, la categoria Europa Universitar:”Am terminat facultatea de fizică în Germania și sunt acum student la doctorat în Edinburgh. Când privesc înapoi spre multele succese de care am avut parte, nu pot sa nu îmi amintesc și să le mulțumesc oamenilor din țară care m-au crescut și m-au îndrumat să devin ceea ce sunt astăzi. Și nu sunt singurul!

Având imaginea de ansamblu a comunității de români atât din Edinburgh, cât și din Bremen, am realizat că toți îi mulțumim României într-un fel sau altul. Îi mulțumim, în primul rând, prin faptul că a te numi român în Academia din străinătate e un prilej de mândrie.

În ceea ce privește locul meu în comunitate, am fost mereu deschis să ajut orice student român, de aici sau din țară așa cum și eu am fost îndrumat de alți studenți români. Pe scurt, sunt mândru sa fiu român, oriunde aș fi în lume; fac tot posibilul pentru a păstra imaginea frumoasă de care se bucură țara noastră aici și pentru a întări spiritul de comunitate”.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole