CSŞ 2 Siromex s-a întors la treabă. Rugbyştii băimăreni vizează al treilea titlu consecutiv

Rugbyştii de la CSŞ 2 Siromex Baia Mare, campioni al ultimelor două ediţii la Under 19, au revin la antrenamente. Sub comanda antrenorului Mircea Taloş, copiii, (under 14), dar şi juniorii înscrişi în CN Under 17, Regiunea Transilvania, au avut o evoluţie bună, peste aşteptări. La under 19, jucătorii antrenaţi de Răzvan Popovici şi Mircea Taloş nu-şi pun probleme pentru a se bate pentru al treilea titlu consecutiv. Ei domină clar în Regiunea Transilvania, unde au învins cu 87-3 în deplasarea de la Cluj, cu Viitorul, ca apoi să înregistreze un record, 157-0, cu CSŞ Sibiu.
Si juniorii s-au intors la treaba. Juniorii Under 14 vor avea antrenamente alternativ în zilele de luni şi joi, de la ora 15, în vreme ce sportivii de la Under 17 vor avea antrenamente marţi, miercuri şi, vineri. În zilele în care nu au antrenamente, rugbyştii vor merge la sala de forţă.

Echipa de Under 19 va avea antrenamente zilnic, de la ora 16. Actuala generaţie vizează al treilea titlu consecutiv. Devenit deja o tradiţie, care precum bine se vede a dat roade, juniorii mari de la CSŞ 2 Siromex vor avea parte de un cantonament la Tatranski Matliare, în Slovacia.Acesta va avea loc în perioada 6-12 februarie.
La finele acetei săptămîni, lotul Under 20, avîndu-l ca antrenor pe principalul băimărean Răzvan Popovici, se reuneşte. În naţionala noastră au fost convocaţi şi patru jucători ai CSŞ 2 Siromex: Florian Roşu, Constantin Pristăviţă, Laurenţiu Toma şi Marius Pocriş.

informatii furnizate de: www.css2siromex.ro

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole