Conform aşteptărilor, HCM Baia Mare s-a calificat în semifinalele Cupei României după o victorie la 10 goluri diferenţă cu HC Zalău, scor 31-21 (14-12). Jucătoarele antrenate de Costică Buceschi şi Magda Kovacs au avut un start perfect, după 15 minute scorul înregistrat pe tabela de marcaj fiind 9-0! Sălăjencele nu au cedat însă lupta şi s-au apropiat la un singur gol (12-11).
Emoţiile băimărencelor au fost risipite în repriza secundă, când Ungureanu, Nechita, Marin, E. Buceschi şi Diniş au făcut diferenţa şi HCM s-a impus cu 31-21.
Antrenorul principal al echipei sălăjene, Gheorghe Tadici, a asistat la meci din tribună deoarece este suspendat 3 meciuri oficiale de Comisia de disciplină. În aceste condiţii pe banca formaţiei din Zalău s-a aflat soţia selecţionerului, Elena Tadici.
HCM Baia Mare va juca sâmbătă, 26 aprilie, de la ora 11:00, în prima semifinală a Cupei României cu Corona Braşov, echipă ce a eliminat în sferturi pe CSM Ploieşti (scor 30-28).
HCM Baia Mare – HC Zalău 31-21 (14-12)
Sala sporturilor din Târgovişte – circa 300 de spectatori.
Arbitri: Mihai Moldoveanu şi Adrian Georgescu (Constanţa).
HCM Baia Mare: Ungureanu (15 int. bune), Băbeanu (11 int. bune, inclusiv 2 aruncări de la 7 m apărate) – L. Marin 6 (2), E. Buceschi 6 (3), Nechita 4, Geiger 3, Pîrvuţ 3, Ardean Elisei 2, Diniş Vârtic 2, Oltean 1, Bondar 1, Szücs 1, Rudics 1, Ghionea 1 (1), Tătar, Tomescu. Antrenori: C. Buceschi şi M. Kovacs.
HC Zalău: Ad. Mureşan, Inculeţ -Constantinescu 5 (1), Pintea 5, Ciuciulete 2, A. Pop 2, Trif 2, Varga 2 (2), Ciobanu 1, Ţurcaş 1,Rob 1, Motogna, Bardac, Pera. Antrenor: El. Tadici.
Aruncări de la 7 m: 6-5 (transformate 6-3, au ratat Varga şi Constantinscu).
Minute de eliminare: 12-6.