De 1 martie, în procesul ”Cherecheș”, o înfățișare cu ”mărțișoare” foarte așteptate încă de la termenul din 26 ianuarie

Termenul din 26 ianuarie a.c. de la Tribunalul Cluj, în procesul penal al primarului inculpat Cătălin Cherecheș (acuzat de luare de mită, în formă continuată), ar fi trebuit să aducă în fața instanței de judecată primul martor din această cauză; și nu tocmai orice martor, ci chiar pe martorul-denunțător Cristian Șpan. Și toți cei avizați știau prea bine că audierea lui Șpan ar putea dura multe ore, evident că datorită importanței deosebite a mărturiei celui menționat. Dar n-a fost să fie la termenul trecut, așa că mult așteptatul moment ”Șpan” va fi pe în 1 martie.

De ce n-a fost Șpan audiat în ianuarie? După cum cei mai mulți ați aflat deja, s-a întâmplat astfel fiindcă inculpatul a făcut o nouă mutare care a surprins pe mai toată lumea. E vorba despre cererea de recuzare a instanței de judecată. Cel puțin pe noi, autorii acestui articol, într-adevăr ne-a surprins, recunoaștem. Poate unii dintre cititorii noștri și/sau alții dintre cei care urmăresc cu atenție desfășurarea procesului, plus poate și mergând pe ideea că inculpatul apelează la absolut orice stratageme ca să tergiverseze judecarea cauzei (variantă pe care o avem și noi în vedere, însă nu tratând superficial și părtinitor situația de facto), ar putea spune că era de așteptat până și așa ceva. Ei bine, lucrurile nu stau tocmai așa, nu e chiar atât de simplu de tras concluzii după un asemenea demers aparte și foarte, foarte riscant. Asta pentru că, pe de-o parte, nu e defel ceva de genul ”hai s-o-ncerc și pe-asta, poate-mi iese, poate nu, iar dacă nu, nu, mare brânză”, fiindcă o astfel de cerere necesită motive juridice foarte serioase și întemeiate; pe de altă parte, să zicem sub aspect moral, dacă vreți, sau inclusiv de imagine, a nu se uita că și judecătorii, oricât de corecți, imparțiali și buni profesioniști ar fi, la urma urmei sunt și ei oameni… oricât de ”de piatră” ar părea. Adică, pentru ca nu cumva să se înțeleagă greșit ce-am vrut să spunem, iată, în contextul în care noi cunoaștem destul de bine speța ca atare (dar și legislația aferentă), îi cunoaștem bine pe mai toți cei implicați, știm exact cum s-a derulat procesul până acum – pentru că, nota bene, am fost prezenți la absolut toate înfățișările! -, mai subliniem o dată un aspect la care ne-am referit și-n articolele noastre precedente: instanța de judecată, recte judecătoarea în cauză, a fost până acum mai mult decât răbdătoare, înțelegătoare și îngăduitoare la toate termenele de judecată, sigur că strict în limitele legii! Ba chiar cu zâmbetul pe buze și lăsând nu o dată ba pe unul, ba pe altul (alta), să vorbească bătând câmpii complet pe lângă cauza pe rol! Ei bine, acum, după ce o altă instanță a respins scurt cererea de recuzare, respectiv procesul se va relua cu aceeași instanță, s-ar putea ca înfățișările să nu mai fie chiar atât de ”relaxante” și cu-atâtea zâmbete binevoitoare… Poate da, poate nu, dar sigur e un lucru: tocmai în contextul menționat, cu atât mai deosebită, mai interesantă și importantă devine acum audierea martorului-denunțător Șpan!

Acum, câteva foarte scurte chestiuni concrete privind înfățișarea din 26 ianuarie. Chiar la început, martorul Șpan a fost chemat în fața instanței, doar că imediat au intervenit avocații inculpatului, ei menționând că vor să supună atenției instanței anumite aspecte care nu au nicio legătură cu martorul. Drept urmare, Șpan a părăsit sala de judecată, iar avocatul Călin Budișan a depus cererea de recuzare a judecătoarei N.I.B. În esență, motivarea cererii a constat în faptul că, într-un alt dosar mai vechi de la DNA Cluj, și anume 12/P/2013, judecătoarea menționată a aprobat la vremea respectivă 10 autorizații pentru supraveghere tehnică (interceptări telefonice). S-a mai precizat, printre altele, că s-a făcut referire și la așa-numitul dosar ”E-Maramureș” (sic!), respectiv că ”e vorba de anumite achiziții media”! Procurorul DNA s-a opus admiterii cererii, considerând-o neîntemeiată și apreciind că în dosarul 12/P/2013 e vorba de cu totul și cu totul altceva decât în cauza acum pe rol. Apropo de DNA, să menționăm că la toate termenele din 2016 a fost prezentă o procuroare (M.T.), iar în 26 ianuarie 2017 a apărut un alt procuror. Așadar, după dezbaterile privind cererea de recuzare, instanța a suspendat procesul până când o altă instanță se va fi pronunțat… iar decizia o știți, respingerea cererii.
În aceeași ordine de idei, tot atunci, la aceeași instanță, avocații primarului băimărean inculpat au mai înaintat și o cerere de scoatere de sub control judiciar a clientului lor, respectiv pentru ca inculpatul Cherecheș să-și poată totuși relua și exercita atribuțiile de primar al municipiului Baia Mare. Însă, în ziua următoare instanța a respins cererea.
Dincolo de aspectele legate strict de proces, de remarcat că la termenul din 26 ianuarie (al patrulea) sala de judecată a fost aproape plină și, de subliniat, au fost prezenți mult mai mulți jurnaliști (vezi foto) decât la primele trei înfățișări. Din Maramureș au fost Romeo Dobocan, Ciprian Dragoș, Simona Vasiac (și încă cineva din presa maramureșeană, dar, din păcate, nu-i știm numele). De asemenea, au fost prezente și alte persoane foarte interesate de proces, de exemplu Radu Țolaș, un apropiat de-al primarului și-un aprig susținător fidel, care de altfel se va și număra printre principalii martori ce vor fi curând audiați în proces. Dar despre martori și-alte amănunte legate de proces, în următoarele noastre articole. Deocamdată, să vedem ce ”mărțișoare” vor apărea la termenul din 1 martie.

Peter-Vasile CZOMPA / Mircea MUREȘAN

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole