Declaratia 112 se va putea depune trimestrial

Declaratia 112 se va putea depune trimestrial

Declaratia 112 va putea fi depusa trimestrial de catre micii contribuabili. Este numai una dintre noutatile facute publice astazi de catre conducerea Directiei Generale a Finantelor Publice Maramures, care a facut o serie de precizari extrem de necesare legate de unele noutati aparute in Ordonanta 30/2011 pentru modificarea si completarea Legii 571/2003 privind codul fiscal, precum si pentru reglementarea unor masuri financiar-contabile, dar si Ordonanta 29/2011 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 92/2003 privind codul de procedura fiscala.

Seful Finantelor din Maramures, Teodor Luputiu a vorbit despre reducerea poverii administrative pentru contribuabili prin simplificarea sistemului declarativ. Este vorba despre acordarea dreptului de depunere trimestriala a Declaratiei 112, respectiv declaratia privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate, pentru micii contribuabili fata de actuala reglementare care prevede obligatia depunerii lunare a acestei declaratii pentru toti contribuabilii.

Oficialii Directiei Judetene de Finante au subliniat faptul ca pentru a putea beneficia de aceasta facilitate trebuie indeplinite niste conditii: asociatiile, fundatiile si microintreprinderile trebuie sa fi avut in anul anterior un numar mediu de pana la 3 salariati exclusiv, respectiv societatile comerciale trebuie sa fi avut in anul anterior un numar mediu de pana la 3 salariati exclusiv si venituri totale anuale mai mici de 100.000 euro.

De aceasta prevedere ar urma sa beneficieze circa 237.000 de angajatori, persoane fizice si juridice, reprezentand 54,7% din totalul celor care depun Declaratia 112 la nivel national.

O alta noutate se refera la generalizarea datei de 25 a lunii ca data limita de depunere a declaratiilor si realizarea platilor de catre contribuabili pentru principalele situatii prevazute de codul fiscal: depunerea Declaratiei 112, depunerea declaratiei privind impozitul pe venit, depunerea declaratiilor privind impozitul pe venit 200 si 201 si depunerea declaratiei recapitulative 390.

Rares Bogdan

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole