Deschidere temporară a unui punct de trecere a frontierei

Conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei a anunţat că în data de 23 septembrie a.c., între orele 09.00-13.00, pe partea stângă a râului Someş, pe direcţia localităţii Oar, judeţul Satu Mare, se va deschide un punct temporar de trecere a frontierei.

„Cetăţenii români şi maghiari vor putea tranzita prin punct, pe Someş cu caiacele sau pe digul stâng al râului Someş cu bicicletele, în baza unui document de călătorie valabil.

Măsura deschiderii temporare a acestui punct a fost luată pentru a facilita accesul cetăţenilor români şi maghiari la dezbaterea publică privind oportunităţile implementării proiectului GreenSomeşRiver “Crearea condiţiilor pentru realizarea alternativei ecologice de transport navigabil pe râul Someş“”, au anunţat aceştia.

Controlul documentelor de călătorie va fi efecuat de către poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Petea.

R.B.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole