Prin Scrisoarea Apostolică Porta Fidei din 11 octombrie 2011, Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea a anuntat tema anului pastoral 2012-2013: ”credinta”, denumind astfel aceasta perioada „Anul Credinței”. Prilejuit de împlinirea a 50 de ani de la deschiderea lucrărilor Conciliului Ecumenic Vatican II și de la publicarea Catehismului Bisericii Catolice, „Anul Credinței” va începe la 11 octombrie 2012.
„Dată fiind semnificația profundă și importanța acestui eveniment pentru viața Bisericii, Eparhia noastră va marca deschiderea „Anului Credinței” prin celebrarea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii de către Preasfinția Sa Vasile, Episcop de Maramureș, împreună cu întreg clerul eparhial, joi 11 octombrie 2012, ora 09.00, în biserica „Sfânta Maria” din Baia Mare, bulevardul Unirii nr. 11A.
După celebrarea liturgică și cuvântul de învățătură adresat de Păstor, va avea loc prezentarea a două materiale, primul fiind legat de Conciliul Vatican II, în timp ce al doilea va fi o prezentare generală a temelor şi activităţilor propuse pentru anul pastoral „Anul Credinţei””, au anunţat oficialii Eparhiei Greco-Catolice din Maramureş.