Nu ştiu cum e în altă parte – încep şi eu precum Ion Creangă -, dar aici, la noi, jurnalistul maramureşean are un statut destul de greu înţeles de către sistemul public; sau cel puţin de o parte din sistemul public şi de reminiscenţele vechiului regim totalitar chiar şi din cadrul societăţii civile…
Spun toate astea nu doar aşa, doar că mi se pare mie, ci vorbesc mai ales din propria şi umila mea experienţă de aproape opt ani în presă. În primul rând, depinde foarte mult inclusiv de cine te angajează pentru a profesa în domeniul media. Imediat trebuie să înveţi politica redacţională… Să nu care cumva să o încalci… indiferent ce-ai învăţat în şcoală. Aici e practică, domnule! Trebuie să se vândă ziarul! Despre cutare să nu scrii pentru că face/aduce publicitate la ziar şi atunci pierzi banii… atât de valoroşi! Şi e adevărat şi aspectul acesta, da. Dar atunci unde mai e democraţia? Şi de fapt exact aici am vrut să ajung.
Unde mai e democraţia? Cine mai luptă pentru ea? Şi cum poţi astfel să schimbi ceva în societate ca reprezentant al maselor, ca aşa-numit formator de opinie? Tu, care cunoşti cel mai bine greutăţile şi necazurile oamenilor şi te zbaţi ca adevărul să iasă la lumină şi întotdeauna să fie respectat întocmai interesul public.
Am impus nişte legi privind democraţia, foarte bine, dar pare-se că „dictatura” din oameni o scoţi (dacă o scoţi) greu, tare, tare greu. Oricât de nevinovat ar fi articolul publicat şi oricât de pertinent şi corect ar fi acesta redactat, tot se găseşte cineva să îl critice. Şi nu oricum, ci cu vehemenţă, cu patimă, de cele mai multe ori fără argumente serioase. Şi vom spune că oamenii sunt diferiţi şi e normal ca articolul să fie înţeles diferit. Şi asta depinde de cultura, de educaţia şi de buna credinţă a fiecăruia.
Dacă te încumeţi să scrii o ştire, un material, indiferent din ce categorie e şi aduci la iveală vreo greşeală mai gravă a cuiva… pot apărea probleme majore chiar şi cu unii dintre colegi. De! E greu! Criza e mare! Şi nu poţi trăi doar dintr-un salariu infim comparativ, de exemplu, cu înfiorătoarele costuri ale utilităţilor curente. Şi apoi undeva într-un cadru mai „select” se pun întrebări ciudate: cine este acest jurnalist? Pe cine are el? Cum îşi permite el să ne spună nouă ce şi cum? Şi aşa ajungi să fii pus la îndoială tocmai de unii oameni neautorizaţi, neavizaţi şi complet neştiutori în privinţa a ce înseamnă de fapt jurnalismul, dar implicit şi democraţia. Puţini îşi recunosc reticenţele şi se corectează ulterior. Aşa cum ar fi normal într-o societate democratică. În cazul în care încerci să depăşeşti eroic (a se citi „fără compromisuri”) toate impedimentele şi te bazezi pe providenţă şi pe fărâma de oameni care încă îşi respectă statutul de jurnalist, atunci (se) caută rapid un alt motiv să fii anihilat pentru a nu fi un cuţit în coasta nimănui… dintre cei aşa-zis puternici, aşa-numiţii puternici ai momentului. Şi cum tot veni criza să-i „ajute” pe unii dintre demagogi, iaca se fac şi reorganizări. Şi cine credeţi că e concediat din lipsă de fonduri? Tot acela care profesa conform legii şi conform eticii profesionale. Ceilalţi „se pliază mult mai uşor cu interesele publicaţiei”. Ei, şi-atunci îţi faci un remember cât de greu te-au angajat cu carte de muncă. Câte ameninţări la adresa ta că „în douăzeci şi patru de ore te aruncă în stradă dacă îţi mai ceri drepturile”.
Înainte de plecare constaţi că unii dintre angajaţii şi apropiaţii şefilor te hărţuiesc pentru propria locuinţă şi te fac sărăntoc şi incompetent. În schimbul acestei atitudini „profesionale” li se creşte salariul, iar pe unii chiar îi angajează înainte cu o lună. Dar tu trebuie să pleci pentru că nu e loc pentru tine… din cauza „crizei” de democraţie, aş zice eu şi, de ce nu, a crizei de management adecvat şi de profesionalism. Nu după mult timp după ce te-au trimis pe şomaj, te trezeşti că reprezentanţi ai unei agenţii imobiliare te hărţuite şi revendică abuziv şi agresiv o parte din imobilul din proprietatea ta! Dar supra acestui lucru – extrem de grav şi uluitor – probabil că voi mai reveni.
Păcat, domnilor! Mare păcat de omul de rând, de ţărişoara asta frumoasă! Pe mâna cui rămâne oare? Şi câte lucruri frumoase s-ar putea face dacă oamenii ar fi mai corect informaţi şi s-ar respecta cu adevărat acest popor minunat al Maramureşului! (va urma)
Marina GLODICI
