Voi continua ceea ce-am început să spun în prima parte a acestei teme. Desigur, privind acum lucrurile şi din altă perspectivă. În urmă cu vreo şapte-opt ani, o femeie înstărită şi ajunsă la senectute m-a abordat într-o manieră destul de neplăcută. Se pretindea a face parte din noua aşa-zisă aristocraţie, dar, din păcate, reprezenta, zic eu, doar latura opresivă şi snoabă.
Doamna s-a apropiat de mine şi m-a întrebat cu aroganţă: „Crezi că mi-e teamă de tine că eşti ziaristă?”. Am rămas stupefiată. De ce, oare, oamenilor trebuie să le fie frică de jurnalişti? Ei bine, nu de jurnalişti trebuie să le fie frică, nicidecum, ci de opinia publică. De poporul acesta care a reuşit să se unească odată pentru totdeauna într-o ţară liberă şi românească şi popor pe care îl caracterizează omenia şi dreptatea.
E greu să te faci înţeles. Că destinul te-a ales să fii jurnalist şi că în această profesie (şi nu numai) se cer mereu sacrificii, multe sacrificii. Şi vorba distinsului jurnalist Cristian Tudor Popescu, avem un „destin romantic” cu muncă multă şi bani puţini. De ce eu, îţi spui, să fiu privit ca un ingrat şi ca un cerşetor de informaţii de către persoanele care n-au citit niciodată legislaţia specifică presei ori care poate nici măcar nu ştiu ce înseamnă statul de drept? Dar oare câţi conducători ştiu care este semnificaţia societăţii civile şi cât de puternică poate fi ea? Statul de drept are la bază respectarea integrităţii personalităţii umane şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Am făcut paşi serioşi în acest sens. Dar mai avem încă de învăţat că fiecare cetăţean este important şi că absolut toţi suntem egali în faţa legii. Asta e totuşi mai greu de practicat, şi anume din cauza răsturnării sistemului de valori şi lipsa de respect faţă de lege.
De aici se şi nasc unele întrebări. Cine să-i înveţe pe tineri să trăiască democratic, în respectul legii şi omeniei? Cine să-i direcţioneze pe ei, pe jurnaliştii tineri, că munca lor e în domeniul/spaţiul public şi că trebuie să informeze corect populaţia privind administrarea banului public? Tinerii caută modele şi exemple de urmat. Dar acestea sunt parcă tot mai greu de găsit. Greşeala cea mai mare este managementul defectuos. Ceea ce pare a fi ori chiar este o regulă generală. Există criterii pentru a alege un lider, dar acestea nu sunt respectate. Mă întreb ce fel de jurnalişti vom avea peste zece ani, dacă pe tinerii de azi îi lăsăm să-i (in)formeze pe oameni cu mentalităţi dictatoriale şi lipsiţi de profesionalism. Să îi umilească şi să-i depersonalizeze.
Am promis că voi reveni asupra respectării dreptului de proprietate care este un drept absolut. Dacă vrei să profesezi ca jurnalist şi să vezi în ce măsură se respectă drepturile cetăţenilor de către instituţiile publice, s-ar putea să ai necazuri. Şi asta pentru că, la ora actuală, sunt tare mulţi care se bazează pe partidele politice, ori au pile, cunoştinţe şi relaţii şi ajungi să fii consternat să vezi oameni total nepregătiţi să lucreze în administraţia publică, în contextul statului democratic. Şi asta ar fi cauza abuzurilor şi a conduitei pline de dispreţ faţă de poporul din care face parte jurnalistul. Dar acesta este un alt subiect asupra căruia merită să ne mai oprim…
Marina GLODICI
