Directorul Apelor Române, Vasile Pintilie susține lucrările de regularizare pe pârâul Bâleasa în regim de urgență

Viiturile repetate înregistrate pe râul Bâleasa din oraşul Săliştea de Sus în anii 1993, 1998, 2001, 2008, 2010, 2012 au condus la afectarea totală sau parţială a gospodăriilor, distrugerea şi degradarea podurilor şi podeţelor, coborârea talvegului albiei, afuierea şi instabilitatea malurilor, punerea în pericol a reţelei de alimentare cu apă şi canalizare, afectarea drumurilor locale şi îngreunarea accesului în zonă.
Luni, 2 iunie 2014, prefectul judeţului Maramureş, Anton Rohian împreună cu directorul general al Administraţiei Naţionale ,,Apele Române”, dr. ing. Vasile Pintilie, deputatul Gheorghe Şimon, conducerile Administraţiei Bazinale de Apă Someş Tisa-Tisa – director tehnic, ing. Petrică Stroi – şi ale Sistemului de Gospodărire a Apelor Maramureş – director ec. Ioan Podar şi ing. şef Stelian Ivaşcu, alături de primarul ec. Ştefan Iuga, au verificat la faţa locului situaţia deosebit de gravă existentă în această zonă.
Analiza efectuată în detaliu de către directorul general Vasile Pintilie a scos în evidenţă faptul că în această zonă trebuie să se execute în regim de urgenţă lucrări de regularizare a albiei pârâului Bâleasa pe 2.150 m, conform proiectului aprobat, respectiv: lucrări de consolidare a malurilor şi apărare împotriva inundaţiilor din ziduri de sprijin de beton, sau prism de anrocamente cu pereu zidit pe taluz precum şi praguri deversoare de fund pentru micşorarea pantei talvegului şi stabilitatea acestuia.
Promovarea acestei investiţii urmează a se realiza la prima rectificare bugetară, lucrarea fiind deja introdusă pe Listele de investiţii ale Ministerului Apelor, Pădurilor şi Pisciculturii.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole