Doi băimăreni reținuți de polițiști pentru comiterea unor tâlhării

Ieri după-amiază, în jurul orei 16.40, poliţiştii au fost sesizaţi prin SNUAU 112 că în Parcul Dacia din municipiul Baia Mare s-a comis o tâlhărie. Poliţiştii au intervenit de urgenţă la faţa locului şi au identificat un băimărean care fusese deposedat prin violenţă de suma de 20 de lei. Primele verificări au relevat că acesta a fost abordat de doi tineri necunoscuţi, în timp ce se afla pe o alee din parc. După ce au luat banii, cei doi tineri au fugit spre Piaţa Revoluţiei.
În mai puţin de o jumătate de oră, poliţiştii de ordine publică au depistat doi băimăreni de 19 şi 20 de ani, bănuiţi de comiterea faptei. Aceştia au fost conduşi la sediul poliţiei, iar în urma documentării faptei şi extinderii cercetărilor, poliţiştii de investigaţii criminale au stabilit că au comis alte două fapte similare, tot pe raza municipiului.
În baza probatoriului administrat, bănuiţii au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi urmează a fi prezentaţi Judecătoriei Baia Mare cu propunere de arestare preventivă. Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie calificată şi continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a celor în cauză.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole