Doi contrabandiști, prinși de polițiștii de frontieră din Sarasău

contrabandistiAzi dimineaţă, în jurul orei 08.00, lucrători din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sarasău au observat două persoane care se deplasau de la frontieră de stat spre interior, pe direcția localităţii Sarasău, transportând în spate mai multe colete voluminoase.

Lucrătorii noştri au procedat la interceptarea persoanelor în cauză efectuând somațiile legale prin voce.

Deși au încercat să fugă, polițiștii de frontieră au reușit reținerea celor  doi bărbați, cetățeni români, Gheorghe B. și Vasile C., ambii de 24 de ani, domiciliați în județul Maramureș care transportau 6 colete.

La cercetarea terenului, în apropiere a fost descoperit un autoturism cu care urmau să fie transportate țigările, iar pe DN 19 a fost descoperit un alt autoturism care, în urma cercetărilor s-a dovedit a avea rolul de antemergător în asigurarea transportului ilegal de țigări.

La inventarierea coletelor a rezultat cantitatea de 3.000 pachete cu țigări de proveniență ucraineană în valoare de aproximativ 27.000 de lei.

 Conform prevederilor legale persoanele în cauză, țigările, precum și cele două autoturisme folosite la activitatea infracțională au fost conduse la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.

Cei doi maramureșeni sunt cercetați de către polițiștii de frontieră pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

Totodată întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismele folosite în activitatea infracțională au fost indisponibilizate la sediul Poliției de Frontieră până la finalizarea cercetărilor.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole