Doi maramureșeni cercetați pentru contrabandă și 13.460 pachete țigări confiscate

Doi maramureșeni sunt cercetați pentru contrabandă, iar un autoturism de teren în valoare de 12.000 lei a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor.

Ieri, 11 noiembrie 2019, la nivelul ITPF Sighetu Marmației s-a declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări, în zona de responsabilitate.

Astfel, lucrători din cadrul ITPF Sighetu Marmației au depistat un autoturism de teren care se deplasa de la frontiera de stat spre localitatea Piatra, județul Maramureș.

Polițiștii de frontieră au procedat la interceptarea autoturismului în cauză, acesta fiind oprit, iar la volanul mașinii a fost identificat cetățeanul român D.D., în vârstă de 43 de ani, domiciliat pe raza județului Maramureș.

În urma unui control, s-a constatat că în autoturismul de teren se află mai multe colete cu țigări de proveniență ucraineană, iar la fața locului a mai fost identificat un cetățean roman, O.C., în vârstă de 37 de ani, domiciliat tot pe raza județului Maramureș, implicat în activitatea infracţională.

Drept urmare, s-a luat măsura conducerii celor doi cetățeni români, împreună cu autoturismul de teren încărcat cu țigări, la sediul Poliției de Frontieră, în vederea continuării cercetărilor.

În urma inventarierii coletelor din vehicul s-a constatat că acestea conțin 13.460 pachete țigări, în valoare de 157.500 lei.

Totodată, autoturismul de teren, în valoare de 12.000 lei, folosit la transportul țigărilor, a fost indisponibilizat la sediul Poliției de Frontieră, în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, precum și pentru documentarea întregii activități infracționale și tragerea la răspundere a celor vinovați.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole