Doi șoferi beți și-au avariat mașinile în Săcălășeni și Bârsana

În urma unui apel prin SNUAU 112, poliţiştii Secției 1 Groși s-au deplasat aseară, în jurul orei 20.00 pe strada Unirii, din comuna Săcălășeni, unde a avut loc un accident de circulație.
La fața locului s-a constatat faptul că un bărbat de 43 de ani, care conducea un autoturism dinspre Săcălășeni spre Cătălina, a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă prin partea dreaptă şi s-a oprit într-un șanț. La fața locului s-a prezentat un echipaj SMURD care i-a acordat îngrijiri medicale conducătorului auto, acesta refuzând transportul la o unitate medicală.
În urma testării acestuia cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1.91 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital pentru a-i fi prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, însă a refuzat recoltarea.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Un alt accident produs pe fondul consumului de alcool s-a înregistrat pe raza localităţii Bârsana. În timp ce patrulau pe drumul comunal Valea Morii, poliţiştii au observat un autoturism avariat. Lângă autoturism a fost identificată persoana care a condus maşina, un bărbat de 33 de ani, din Bârsana.
Verificările poliţiştilor au relevat că în timp ce conducea autovehiculul, acesta nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul volanului şi a intrat cu partea dreapta faţă a autoturismului într-un gard din beton. În urma impactului au rezultat pagube materiale.
Deoarece bărbatul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest rezultând valoarea de 1,22 mg/l de alcool în aerul expirat. Astfel, bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei în vederea recoltării de probe biologice.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole