Duminică, 09 februarie, începând cu ora 11.00, la sala polivalentă „Lascăr Pană” din municipiul Baia Mare s-a desfăşurat meciul de handbal masculin dintre H.C.M. Minaur şi H.C.M. Odorhei.
Pe timpul desfăşurării partidei de handbal masculin, jandarmii maramureşeni au luat măsurile legale în cazul a doi bărbaţi care au încălcat legislaţia în vigoare referitoare la prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive.
Astfel, în primul caz, un tânăr, Marian U. de 23 de ani, din Baia Mare, a pătruns pe suprafaţa de joc.
Cel de-al doilea bărbat, Robert V. de 33 de ani, tot băimărean, a ameninţat cu acte de violenţă personalul firmei de pază care asigurau măsurile de ordine publică în incinta arenei sportive, în pauza dintre cele două reprize ale meciului.
În ambele cazuri, jandarmii au procedat la legitimarea celor în cauză, fiind aplicate avertismente scrise şi cu sancţiunea contravenţională complementară de interzicere a accesului la competiţiile şi jocurile sportive de genul celor la care aceştia au săvârşit fapta pe o perioadă de 6 luni respectiv un 12 luni.