uLa începutul acestei luni, în urma finalizării de către polițiștii Serviciului de Ordine Publică Maramureș a activităților de urmărire penală în dosarul penal deschis în luna octombrie 2018 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dragomirești, sub aspectul comiterii infracțiunii de răspândire a bolilor la animale și plante, procurorii au dispus trimiterea în judecată a inculpatului.
Este vorba despre cazul unui bărbat în vârstă de 49 de ani din Oncești, care, în luna octombrie 2018, nu ar fi respectat măsurile privitoare la prevenirea răspândirii virusului pestei porcine africane, în sensul că a achiziționat, transportat și comercializat porci vii pe raza județului Maramureș, fapt interzis de normele sanitar veterinare aflate la acea dată în vigoare, iar acțiunile acestuia au avut ca urmare răspândirea virusului pestei porcine africane la mai multe gospodării.
În aceeași cauză a fost dispusă măsura sechestrului asigurator în vederea confiscării speciale, asupra autovehiculului folosit la comiterea infracțiunii
Tehnică nouă, în dotarea Jandarmeriei Maramureș
Ministerului Afacerilor Interne, prin intermediul unui program operațional privind îmbunătățirea capacității...
Deschide