În cadrul unei acţiuni derulată ieri, 25 noiembrie, de poliţiştii rutieri din Borşa, împreună cu reprezentanţi ai Registrului Auto Român, au fost verificate în trafic 16 autoturisme care circulau pe drumurile publice de pe raza oraşului.
Întrucât nouă dintre conducătorii auto opriţi pentru control au săvârşit diverse contravenţii legate de starea tehnică a autovehiculelor puse în circulaţie, menţionate de O.U.G. nr 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, acţiunea s-a soldat şi cu amenzi în valoare totală de aproape 3.000 de lei.
Totodată, în două cazuri s-a impus luarea măsurii complementare de reţinere a certificatelor de înmatriculare.
Mandat european de arestare, pus în aplicare de polițiștii sigheteni
În urma activităților specifice desfășurate, la data de 11 mai a.c.,...
Deschide