Prieteni buni,
În al treilea an de existenţă, asociaţia noastră, Prietenii Spitalului „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare, datorită faptului că v-am avut aproape, lângă noi, la toate acţiunile noastre, a reuşit să achiziţioneze al treilea aparat pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă. Pentru aceasta, vă suntem recunoscători şi vă mulţumim! Fără ajutorul vostru, a miilor de maramureşeni, proiectele nostre nu ar fi putut deveni certitudine. Şi anul acesta, tot în apropierea sărbătorilor pascale, organizaţia noastră a donat un ecograf de ultimă generaţie, în valoare de 17000 de euro, pentru Secţia de Oncologie. Acest aparat vine în ajutorul pacienţilor şi a cadrelor medicale din această secţie, astfel încât, timpul de aşteptare al bolnavilor, care fac tratament citostatic, este diminuat. Doar împreună, cu voi, am reuşit şi vom reuşi să participăm la dotarea Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr.Constantin Opriş” Baia Mare, cu aparatură modernă şi eficientă.
Mii de mulţumiri şi toată consideraţia tuturor celor care au direcţionat, către asociaţia noastră, cele două procente din impozitul pe venit, precum şi oamenilor de afaceri care conduc societăţile comerciale: MARAVET, SIFA INTERNAŢIONAL, POP FRANCE, FERMA ZOOTEHNiCĂ, RAMIRA, ICEP, UAC EUROPE, FAIMAR, EUROTIP, RACIDO, LAPTE ŞI MIERE, FOTO EUROPA, oameni cu suflet mare, atenţi la nevoile comunităţii, care au înţeles că cei 20% din impozitul pe profit trebuie să rămână în comunitatea noastră.
Acţiunile Asociaţiei Prietenii Spitalului „Dr. Constantin Opriş” continuă şi în acest an, obiectivul imediat fiind dotarea Secţiei de Neonatologie, cu un ecocardiograf necesar pentru depistarea malformaţiilor congenitale cardiace a nou-născuţilor. Îi aşteptăm pe toţi maramureşenii, care doresc să fie parte la această cauză, să ni se alăture, prin direcţionarea a 2% din impozitul pe
1.
venit sau prin orice altă donaţie pe care o pot face în contul nostru:
RO09BRDE250SV48742102500 BRD Baia Mare.
Vă mulţumim şi vă dorim sărbători fericite!
AJUTĂ PENTRU A FI AJUTAT!
Romana Furtună
Peşedinte Prietenii Spitalului „Dr. Constantin Opriş”