La Biblioteca judeţeană “Petre Dulfu” din Baia Mare va avea loc joi, 24 iulie, cu începere de la orele 17.00, o conferinţă care se anunţă a fi cel puţin interesantă, pe subiectul Pedagogia Waldorf. Va conferenţia profesorul clujean Titus Constantin Grigorovici, dar mai multe amănunte puteţi afla din comunicatul de presă şi precizările făcute chiar de cel menţionat. Invitaţia la eveniment vine din partea Asociaţiei “Arta Educaţiei” din Baia Mare, iar Sebastian Petraş este cel care s-a ocupat de aspectele organizatorice şi care ne-a transmis toate datele şi materialele necesare. (Raul-Florin CZOMPA)
COMUNICAT DE PRESĂ
Conferinţă de Pedagogie Waldorf în Baia Mare
Asociaţia „Arta Educaţiei” din Baia Mare vă invită la conferinţa de pedagogie Waldorf cu tema ‘Armonie acasă şi în clasă: O alternativă educaţională pentru oraşul nostru’ susţinută de dl. Titus Grigorovici, directorul Liceului Waldorf din Cluj Napoca.
Evenimentul va avea loc pe data de 24 iulie 2014, la Biblioteca Ju¬de¬ţeană „Petre Dulfu” din Baia Mare, între orele 17 – 19 şi se adresează în mod special părinţilor care doresc să ofere copiilor lor un start sănătos în viaţă. Vor fi abordate aspecte ale educaţiei preşcolarilor şi şcolarilor din ciclul primar.
Pedagogia Waldorf din România are statut de pedagogie alternativă în cadrul învăţământului de stat şi funcţionează pe baza Legii nr. 84/1995 şi Ordinului Ministerului Învăţământului nr. 283/1993, cu plan de învăţământ propriu, aprobat de minister.
Pedagogia Waldorf cultivă concomitent gândirea, simţirea şi voinţa copilului, oferindu-i acestuia prilejul de a se exprima în mod creator la fiecare etapă de vârstă. Fiecare copil este considerat o individualitate unică, având caracteristicile şi nevoile sale aparte şi i se acordă tot sprijinul pentru a deveni un om echilibrat pe toate planurile.
În timp ce disciplinele exacte (matematică, fizică, etc.) îi aduc rigoare şi limpezime în perspectivă, disciplinele artistice (muzică, pictură, euritmie, etc.) şi mesteşugăreşti (lucru manual, modelaj, etc.) încurajează copilul să stabilească relaţii armonioase cu ceilalţi şi cu natura din jurul său.
Pe lângă cele două grupe de grădiniţă existente în oraşul nostru, intenţionăm să înfiinţăm două grupe noi de gradiniţă şi o şcoală Waldorf.
Pentru a afla câteva răspunsuri referitoare la educaţia copiilor noştri, câteva recomandări şi cum să evităm anumite erori, vă aşteptăm să veniţi la această conferinţă, cât şi la acţiunile noastre viitoare!
Intrarea este liberă!
Asociaţia „Arta Educaţiei” Baia Mare
Iată şi câteva interesante precizări făcute chiar de cel care va susţine conferinţa din 24 iulie:
“Armonie acasă şi în clasă
Pedagogia Waldorf, o alternativă educaţională pentru Baia Mare
O pedagogie sănătoasă trebuie să pornească de la necesităţile şi posibilităţile fiecărei vârste. Pentru ca acestea – necesităţile şi posibilităţile – să fie cu adevărat percepute de către pedagogi, trebuie mai întâi cunoscută cu adevărat şi în profunzime fiinţa copilului.
Pedagogia Waldorf se preocupă de înţelegerea fiinţei copilului mai mult ca oricare altă pedagogie, şi o face bazându-se în principal pe cunoaşterea omului aşa cum aceasta a fost prezentată de către Rudolf Steiner la începutul sec.XX.
Pare o pedagogie prea veche, am putea-o cataloga chiar “învechită”, conţinând deseori elemente aparent “mistice”. Totuşi, multe din rezultatele cercetărilor ştiinţifice din ultimele decenii, de după ’90, confirmă teoriile lui Steiner, astfel încât putem spune că pedagogia Waldorf este una foarte nouă, modernă, ce vine în întâmpinarea nevoilor actuale ale copiilor şi familiilor din toată lumea.
Pedagogia Waldorf oferă soluţii tuturor: problemelor şi dificultăţilor de acasă şi de la şcoală cu care ne confruntăm noi românii; situaţiilor educaţionale ciudate ale chinezilor, legate de faptul că nu pot avea decât un singur copil de familie; situaţiei de bunăstare excesivă, scăpată de sub control, a managerilor din domeniul IT din Silicon Valley în California, şi lista poate continua la nesfârşit. Pedagogia Waldorf funcţionează peste tot, pe toate continentele, indiferent de gradul de bunăstare, de religie sau de istoricul zonei.
În prezentarea din 24 iulie voi încerca să aduc diverse aspecte legate de nevoile şi posibilităţile copilului la diferite vârste preşcolare sau şcolare, şi de faptul cum educaţia – de acasă sau de la şcoală – poate influenţa (în sens pozitiv sau, dimpotrivă, distructiv) armonia de acasă şi din clasă, felul de a fi al elevului şi al viitorului adult.
C. Titus Grigorovici,
Cluj-Napoca, 12 iulie 2014”