La finele săptămânii trecute aproape 250 de elevi au ocupat locurile eurodeputaților din aula de la Strasbourg, în cadrul programului EuroMedScola. Potrivit europarl.europa.eu, tinerii, cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani, provenind din UE și țări din zona mediteraneană, au dezbătut teme abordate de obicei de deputaţii europeni.
Conform preşedintelui Parlamentului European, Jerzy Buzek, „putem să fim mândri de felul în care aceștia și-au asumat responsabilități pentru viitor“.
„Între 12 și 14 noiembrie, Parlamentul European a găzduit 250 de elevi și pe profesorii acestora provenind din cele 27 de state UE și din 13 țări vecine de la Mediterana. În cadrul programului de două zile, tinerii au lucrat în cinci grupuri similare comisiilor și au ținut o sesiune plenară în aula Parlamentului European, în prezența preşedintelui Jerzy Buzek”, au anunţat cei de la europarl.europa.eu.
„Putem să fim mândri de felul în care și-au asumat responsabilități pentru viitorul regiunii euro-mediteraneene, arătându-ne că pot fi liderii politici de mâine“, a spus preşedintele Jerzy Buzek.
Programul EuroMedScola are ca scop promovarea implicării tinerilor în politică prin simularea Adunării Parlamentare a Uniunii pentru Mediterana. Participanții au fost selecționați în funcție de angajamentul lor în activități ce promovează drepturile omului, drepturile fundamentale, toleranța și rezolvarea pașnică a conflictelor. Evenimentul a fost precedat de unul similar în 2008.
Rareş Bogdan
foto:europarl.europa.eu