raimond petrut
Împăratul și ăi mari au vorba încurcată
EDITORIAL - Raimond PETRUŢ Am revăzut de curând un film tulburător, turnat în anul 1984, în regia lui Mircea Mureșan,...
DeschideCum le mai ştim, noi românii, pe toate!
Bine a zis cine a zis că ,,prostul nu e post destul dacă nu-i puțin fudul”. Rumegând de zor presa...
Deschide,,Cum aș putea întoarce copilul care-am fost?”
Aidoma poetului Mircea Dinescu, ne putem întreba zilnic: ,,cum aș putea întoarce copilul care-am fost/ când carnea-mi înflorește și doar...
DeschideIubite Doamne, fă-mă prost!
Iată un vers ce se regăseşte într-un slagăr al unui arhicunoscut cantautor român,Victor Socaciu.Te înfioară cât adevăr ascunde acest stih!...
DeschideN-avem timp!
Orbecăim ca netoţii prin labirintul pervers şi fără noimă al vieţii (presupunând prin absurd că în aceste vremuri mai există...
DeschideRomânii, între criză, bere şi mititei
În urmă cu ceva timp am fost invitat la o, hai sa-i zicem aşa, reuniune de familie. Reuniune în vremuri...
Deschide