Un echipaj de jandarmerie din cadrul Detaşamentului de Jandarmi Sighetu Marmaţiei, a identificat în cursul zilei de ieri, o femeie care fusese dată în urmărire de către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Buzău.
Joi 12 februarie a.c., în jurul orei 12.30, jandarmii sigheteni au identificat-o pe M.P. de 41 ani, din judeţul Buzău, în incinta unei mănăstiri din Maramureș, aceasta figurând în baza de date ca fiind urmărită – dispărută de la domiciliu în condiţii suspecte.
Femeia le-a relatat jandarmilor că pe fondul unor probleme familiale, a decis să plece de acasă la o mănăstire din Maramureş, fără a-şi anunţa membrii familiei.
Jandarmii au relaţionat cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Buzău, care au anunţat familia femeii dispărute, iar aseară în jurul orei 21.00, acesta a fost predată aparţinătorilor, respectiv fiului său.