Fotoetnografica ediţia a XIV-a (Valea Vişeului)

Ediţia a XIV-a a taberei de fotografie „Fotoetnografica” s-a desfăşurat de această dată pe Valea Vişeului, respectiv: Vişeul de Sus, Vişeul de Jos, Leordina, Petrova şi Bocicoiel.

Sub coordonarea consultantului artistic al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş, Felician Săteanu, au participat cinci fotografi din ţară. În cele nouă zile de studiu, în perioada 04-14 aprilie, participanţii au surprins în imagini aspecte din viaţa de zi cu zi, peisajul şi arhitectura tradiţională, dar şi pregătirile pentru Sărbătorile Pascale. Un moment deosebit a fost însoţirea turiştilor care au urcat cu Mocăniţa pe Valea Vaserului unde membrii Ansamblului Maramureşul şi-au demonstrat măiestria într-un spectacol folcloric în aer liber.

Fotografiile realizate vor intra în arhiva Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş, iar o selecţie de aproximativ 60 de imagini vor fi selectate pentru o expoziţie itinerantă şi un album foto.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole