“In Memoriam Daniel Zlampa”, turneu de fotbal organizat de jandarmii maramureșeni

Au trecut doi ani de când, cu ostăşescul „Domnule plutonier major, avem onoarea să vă salutăm!”, am luat pentru ultima oară poziţia drepţi şi cu lacrimi pe obraji şi sufletele triste ne-am luat rămas bun cu onoruri militare de la OMUL şi JANDARMUL – ZLAMPA DANIEL-MARCEL.

În fatidica zi de 11 ianuarie 2013, la o activitate de pregătire fizică, în sala de sport a Liceului Teoretic “Ioan Buteanu” din oraşul Şomcuta Mare, fără nici un semn prevestitor, inima colegului nostru s-a oprit.
În amintirea sa, la fel ca-n anul precedent, jandarmii maramureşeni au organizat duminică, 18 ianuarie a.c., cupa „In Memoriam Zlampa Daniel” – ediţia a II-a, fotbal în sală, 2015.
Competiţia care a fost organizată de către Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Maramureş, în colaborare cu Primăria Oraşului Şomcuta Mare şi Liceul Teoretic „Ioan Buteanu” din localitate, s-a desfăşurat în aceeaşi sală unde, în urmă cu doi ani de zile, inima colegului nostru – Plt.maj. Zlampa Daniel, a încetat să mai bată.
La această activitate, au participat şase echipe din cadrul Jandarmeriei Maramureş, Primăriei Şomcuta Mare, Liceului Teoretic “Ioan Buteanu” Şomcuta Mare şi diverse formaţiuni sportive locale, iar clasamentul a fost următorul:
Locul I – F.C. „Asprelie” Şomcuta Mare
Locul II – Echipa Jandarmeriei Maramureş
Locul III – F.C. „Scorpionul” Şomcuta Mare
De asemenea, cinstirea memoriei lui a fost marcată de slujba de parastas oficiată în biserica din localitate, la care au participat şi cadre din instituţia noastră.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole