Înfrîngere în primul amical: Gloria Bistriţa – FCM Baia Mare 2-0 (0-0)

FC Municipal Baia Mare a început primul amical al perioadei de pregătire cu o înfrîngere, în faţa grupării de Liga a II-a Gloria Bistriţa. Partida dintre cele două formaţii s-a disputat pe terenul II al bistriţenilor pe parcursul a două reprize a cîte 60 minute de fiecare, acesta fiind acoperit în totalitate cu zăpadă. Echipa antrenată de Dorin Toma şi Cristian Bogdan a încasat cele două goluri în ultimele două minute ale partidei, primul fiind un autogol marcat de Gherghel, iar a două reuşită i-a aparţinut lui Brumă. FC Municipal a trecut în mai multe rînduri pe lîngă deschiderea scorului, Deac, V. Pop, I. Mureşan, Ardeleanu şi Giurgiu avînd situaţii clare de a marca. Jocul cu Gloria Bistriţa a fost o bună oportunitate pentru antrenorii noştri de a vedea la lucru jucătorii noi veniţi, la doi dintre aceştia renunţîndu-se deja. Este vorba de Cherciu şi Vâlcean, care nu s-au ridicat la ce-şi propune FC Municipal. Din păcate, băimărenii nu vor putea conta pînă cel puţin în vară pe portarul de rezervă Gabriel Danciu, acesta accidentîndu-se la genunchi în acest meci, fiind suspect de ruptură a ligamentelor. Portarul băimărean va efectua în cursul zilei de azi un RMN şi în funcţie de rezultatul acestuia va fi supus unei intervenţii chirurgicale. • FC Municipal Baia Mare Prima repriză: Bota (50 Danciu; 55 Bota) – Fl. Moldovan, Hodor, Horj, Duruş – Barboloviciu (45 V. Pop), Vanca, Sluser, I. Mureşan – Morar (45 Şanta), Deac. • Repriza secundă: Bota (100 Anişoreac) – Vâlcean, Gherghel, Urs, Cherciu – V. Pop, Giurgiu, Curtean (75 Răduneaţă), Tarţa – Ardeleanu, Şanta (75 Feraru).
FC Municipal Baia Mare va pleca miercuri, 29 ianuarie, într-un cantonament de 10 zile la Ocna Şugatag, în proporţie de 80 % lotul fiind definitivat pentru acest stagiu.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole