Sărbătoarea Învierii este una dintre cele mai mari evenimente ale vieţii noastre creştine. În incinta mânăstirilor şi în biserici, se adună, cu acest prilej, în număr mare, enoriaşi, pentru a participa la toate manifestările şi momentele specifice. Din cauza acestor aglomerări şi în condiţiile utilizării focului deschis sub diferite forme, există riscul producerii de incendii care pot avea consecinţe foarte grave, atât asupra vieţii participanţilor, cât şi pentru construcţiile sau amenajările exploatate pe timpul ritualurilor sărbătorii religioase.
Iată de ce luarea măsurilor şi respectarea regulilor de prevenire a incendiilor sunt condiţii esenţiale pentru desfăşurarea manifestărilor religioase în condiţii de deplină siguranţă. Preoţii şi personalul din mânăstiri, pe de o parte şi cetăţenii participanţi, pe de altă parte, sunt persoanele care trebuie să asigure aceste condiţii de siguranţă împotriva unor evenimente cu consecinţe posibile foarte grave.
Pentru ca aceste lăcaşuri să fie ocrotite de furia focului, pompierii reamintesc tuturor persoanelor implicate în desfăşurarea manifestărilor că trebuie să cunoască şi să aplice următoarele măsuri de apărare împotriva incendiilor:
• limitarea accesului credincioşilor în incintă peste capacitatea bisericii, în scopul evitării producerii panicii în caz de accidente;
• confecţionarea unor stative metalice pentru depunerea lumânărilor aprinse şi amplasarea acestora la distanţe corespunzătoare faţă de elementele combustibile din construcţia bisericii;
• stingerea lumânărilor la terminarea slujbei religioase şi depunerea lor în afara bisericii, în locuri special amenajate;
• supravegherea permanentă de către o persoană special desemnată a zonelor în care se folosesc surse de foc deschis, altor mijloace de încălzire, pe toata durata funcţionării lor, stingerea focurilor ori scoaterea de sub tensiune a aparatelor electrice şi de încălzit, înainte de părăsirea şi încuierea bisericii;
• interzicerea depozitării materialelor combustibile în poduri şi balcoane şi amenajarea unor spaţii corespunzătoare pentru păstrarea lor;
• verificarea înaintea manifestărilor cu public numeros de către personal specializat a instalaţiilor electrice şi de paratrăsnet, precum şi a coşurilor de evacuare a fumului;
• dotarea lăcaşurilor de cult cu mijloace de intervenţie pentru stingerea incendiilor şi menţinerea acestora în stare de funcţionare;
• marcarea vizibilă a ieşirilor şi menţinerea liberă a acestora pentru evitarea producerii de accidente;
• aducerea la cunoştinţa enoriaşilor, la începutul şi pe timpul desfăşurării slujbelor religioase, a măsurilor de protecţie antiincendiu specifice, îndeosebi a celor privind utilizarea focului deschis şi evitarea supraaglomerărilor;
• aplicarea imediată şi cu hotărâre, în faza incipientă, a măsurilor de lichidare a oricăror începuturi de incendiu izbucnite în zonă.
Pentru a feri Sfintele lăcaşuri de furia focului nestăpânit este bine să fim prevăzători pentru ca bunurile din jurul nostru să nu fie mistuite de flăcări şi pentru ca viaţa noastră să nu fie pusă în pericol.
De la începutul lunii aprilie, personalul Inspecției de Prevenire a făcut verificări și a oferit sprijin personalului din 22 de lăcașuri de cult din județul Maramureș, în vederea respectării și aplicării măsurilor de prevenire a diferitelor situații de urgență.
De asemenea, în Noaptea de Înviere pompierii maramureșeni vor fi la datorie ei asigurând măsurile de apărare împotriva incendiilor la lăcașurile de cult pe timpul desfășurării Slujbei de Înviere .
În Berbești un tânăr a intrat în coliziune cu poarta unui imobil și un stâlp de electricitate
Ieri, 09 iunie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Ocna Șugatag au fost...
Deschide