În urma întâlnirii avute miercuri (16.10.2013) cu prefectul judeţului Maramureş Anton Rohian, dorim să reconfirmăm faptul că Grupul Natuzzi nu intenţionează să închidă fabrica din Baia Mare având în plan ulterioare investiţii funcţionale pentru a atinge obiectivele de creştere a planului de afaceri şi a capacităţii de producţie.
Încă de la început Italsofa Romania a investit în maşini, utilaje moderne de producţie, planuri de dezvoltare şi pregătire a forţei de muncă etc.
În perioada imediat următoare va fi demarată şi o campanie de recrutare în parteneriat cu Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de muncă Maramureş, ceea ce reconfirmă continuarea activităţii companiei în Baia Mare.
Italsofa Romania şi Instituţia Prefectului judeţul Maramureş