Începând de astăzi, 2 septembrie 2021, Jandarmeria Maramureş desfăşoară campania de promovare a profesiei militare şi de recrutare a candidaţilor pentru instituţiile militare de învăţământ. Campania se adresează tinerilor absolvenţi de liceu şi vizează creşterea interesului acestora pentru o carieră militară.
Înscrierea se realizează online, în perioada 02 – 14 septembrie a.c., inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică iar data limită de depunere a dosarelor este 22.09.2021, inclusiv.
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Maramureş recrutează candidaţi, pentru concursul de admitere, organizat de instituţiile de învăţământ care pregătesc personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne, astfel:
La Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani sunt scoase la concurs un număr de 288 locuri, la Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni sunt scoase la concurs 263 locuri iar la Şcoala Militară de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti sunt scoase 2 locuri pentru I.G.J.R. (maistru militar auto).
Mai multe informaţii puteţi afla accesând link-ul: www. jandarmeriamaramures.ro sau de la sediul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Maramureş din Baia Mare bulevardul Unirii nr.34 jud. Maramureş de luni până vineri între orele 08.00-16.00, Serviciul Resurse umane ori la telefon 0262/277779, interior 24557 /24535.