În cadrul campaniei desfăşurate de către Jandarmeria Maramureş pe timpul vacanţei de vară, în baza acordului de parteneriat încheiat cu Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului, au avut loc întâlniri ale reprezentanţilor celor două instituţii, cu copiii aflaţi în taberele organizate de către Episcopie.
În localitatea Baia Mare, în ziua de miercuri, 5 iulie a.c., între orele 10.00-12.00 a avut loc o întâlnire între copiii aflaţi în tabăra intitulată „Icoana din sufletul copilului” şi reprezentanţii Jandarmeriei Maramureşene, împreună cu preotul vicar Augustin Vasile şi doamna profesor Ignat Cornelia de la Şcoala A.I. Cuza din Baia Mare, la Biserica „Naşterea Domnului” din Baia Mare.
În cadrul acestei activităţi, copiilor le-au fost prezentate de către jandarmi aspecte referitoare la rolul şi misiunile Jandarmeriei Române, dotarea specifică, avantajele alegerii unei cariere militare în profesia de jandarm, teme privind prevenirea violenţei, cum să folosim şi să ne protejăm de eventualele pericole ce pot apărea folosind reţelele de socializare, evitarea unor situaţii neplăcute în care ar putea fi implicaţi precum şi alte sfaturi utile necesare vârstei lor.
Campania preventiv – educativă „Vacanţă în siguranţă alături de jandarmii maramureşeni” va continua pe toată perioada vacanţei de vară, iar în cadrul acesteia, vor avea loc întâlniri atât cu elevi din judeţul nostru, cât şi cu cei care se află în tabere organizate şi sunt în vizită în Maramureş.
Două fetiţe de 5 ani căutate de părinţi, găsite de jandarmii maramureşeni
În data de 27 iunie a.c., în jurul orei 17:30, în...
Deschide