Jandarmii maramureşeni au participat astăzi, 15 septembrie a.c., la deschiderea anului şcolar 2014-2015, alăturându-se profesorilor, părinţilor şi elevilor la festivităţile dedicate primei zile de şcoală.
Astfel, jandarmii maramureşeni au transmis prin intermediul reprezentanţilor din Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Maramureş, mesajul adresat elevilor din învăţământul preuniversitar, aflaţi la începutul unui nou an de studiu.
Întrucât s-a participat doar la câteva şcoli şi licee din municipiul Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Vişeu de Sus şi Fărcaşa, dorim să transmitem gândurile noaste bune tuturor elevilor celor care se află în pragul începerii unui nou an şcolar, asigurându-i de întreg sprijinul nostru.
Jandarmii maramureşeni doresc tuturor elevilor ca în acest an şcolar ce debutează astăzi, mult succes în toate activităţile desfăşurate, rezultate bune, care să aducă părinţilor şi profesorilor satisfacţii şi bucurii.
Asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă în incinta unităţilor de învăţământ şi în zonele adiacente acestora, reprezintă o prioritate pentru Jandarmeria Maramureş, şi în acest an şcolar.
Suntem alături de dumneavoastră, unii în dublă calitate, de jandarmi, dar şi de părinţi, pentru a vă asigura de întreg sprijinul nostru iar la nevoie vom răspunde cu promptitudine tuturor solicitărilor, pentru crearea unui climat optim de siguranţă, necesar desfăşurării activităţilor educative.
Jandarmeria Maramureş vă urează să aveţi parte de un an şcolar plin cu reuşite, cu rezultate deosebite la învăţătură, în care să acumulaţi cât mai multe cunoştinţe care să vă modeleze caracterul şi să vă pregătească pentru viaţă!
Mult succes!!!
COMPARTIMENTUL INFORMARE RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL