Jandarmii montani au acordat primul ajutor unui copil de 9 ani din Baia Mare, accidentat la schi

În perioada 24 – 26 ianuarie 2014, jandarmii montani maramureşeni au acţionat în staţiunile montane din aria de competenţă pentru a asigura un climat de ordine şi siguranţă în zona pârtiilor de schi, pe traseele turistice adiacente, atât pentru menţinerea liniştii, cât şi pentru prevenirea infracţiunilor şi îndrumarea turiştilor aflaţi pe traseele montane.

Datorită bunei colaborări dintre Jandarmeria Montană şi Serviciul Salvamont, a vigilenţei şi profesionalismului de care dau dovadă, în acest sfârşit de săptămână echipajele mixte au acţionat doar în cazul unei copil de 9 de ani, din Baia Mare care acuza dureri la nivelul genunchiului.
Echipajele mixte au procedat la imobilizarea genunchiului cu o atelă după care au transportat persoana în cauză cu achia la baza pârtiei, unde a fost preluată de către formaţiunea SMURD pentru a fi transportată la o unitate spitalicească pentru investigaţii de specialitate.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole