În această perioadă, angajații Sistemului de Gospodărire a Apelor Maramureș execută două lucrări de decolmatare a râurilor Mara în comuna Vadu Izei, respectiv Lăpuș în localitatea Coaș.
Aceștia intervin pentru reprofilarea albiilor cursurilor de apă, astfel încât să fie stopată eroziunea malurilor. În acest sens, se degajează albia de materialul aluvionar, vegetație și alte obstacole, pentru a asigura secțiunea de scurgere a apei.
Lucrările sunt realizate în colaborare cu autoritățile publice locale.