Lunea Artelor la Teatrul Municipal Baia Mare: Expoziţie de fotografie abstractă a artistului Felician Săteanu

Cea de-a doua Luni a Artelor din acest an invită publicul băimărean la o expoziţie de fotografie abstractă, al cărei autor este cunoscutul artist fotograf Felician Săteanu. Expoziţia poartă titlul „Abstract” şi este o incursiune într-un gen de creaţie cu care publicul este mai puţin familiarizat; chiar şi Felician Săteanu este cunoscut mai mult pentru fotografia sa etnografică (în calitate de consultant artistic al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş, coordonează amplul şi longevivul proiect Fotoetnografica). „Este, pentru mine, a doua variantă de expoziţie foto cu o astfel de abordare a genului. Spun o „variantă” pentru ca va cuprinde şi imagini din prima expoziţie. Acest gen de fotografie este mai puţin abordat, deoarece presupune un anume nivel de stăpanire a tehnicii, imaginaţie, observare, compoziţie, într-un cuvânt un bun control al mijloacelor de expresie. Particularitatea unei astfel de expoziţii este că deschide noi orizonturi de percepţie, reprezentare, precum şi de interpretare, fiecare privitor putând sa vadă în aceeaşi fotografie altceva, în funcţie de sensibilitate, cultură, afinitate etc.”, precizează Felician Săteanu.
Absolvent al Liceului de Muzică şi Arte plastice Oradea şi al Institutului de Arte „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, Felician Săteanu, la cei 63 de ani ai săi, are aproximativ 40 de ani de activitate în domeniul fotografic, dar cochetează cu aparatul foto de circa 50 de ani.
Evenimentul va avea loc luni, 19 ianuarie 2015, de la ora 19.00, în Foaierul Teatrului Municipal.
Intrarea liberă!

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole