Lunea Artelor la Teatrul Municipal Baia Mare: Spectacol folk “În acord cu primăvara” – Magda Puskas și prietenii ei

În cadrul acestui spectacol, vor putea fi ascultate vechile hituri ale Cenaclului Flacăra, alături de ultimele creații ale artiștilor invitați. Evenimentul va avea loc în sala Teatrului Municipal Baia Mare, luni, 30 martie, începând cu ora 19, în cadrul seriei de evenimente Lunea Artelor.
Va fi lansat proiectul pilot „Edith Piaf – Maria Tănase – Pod între culturi, punte peste ani”, în cadrul căruia se va aduce un omagiu celor două simboluri ale muzicii europene din secolul trecut, franceze și românești, două voci de excepție: EDITH PIAF și MARIA TĂNASE.
Cele două voci vor fi aduse în prezent de o mare artistă a muzicii folk românești, MAGDA PUSKAS, alături de invitații săi și de un grup de acompaniament compus din patru instrumentiști profesioniști.
„Fiind copilul care rămâne în sufletul adolescentului, al omului matur şi al bătrânilor, peste durere, dezamăgire şi suferinţă, muzica este însăşi sufletul vieţii. Este modul cel mai frumos şi impresionant de a spune lucrurile simple. Poate fi considerată chiar un act de credinţă, pentru că se adresează celei mai bune şi mai miraculoase părţi din noi, sufletului” – Magda Puskas.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole