Mircea Man, susţinut de şomcuteni la preşedinţia Consiliului Judeţean

TOTUL PENTRU MARAMUREŞ. Mircea Man, candidatul Uniunii Pentru Maramureş (PDL+UNPR) la preşedinţia Consiliului Judeţean (CJ) a fost, luni, în mijlocul locuitorilor din Ţara Chioarului, la târgul din Şomcuta Mare. Şomcutenii l-au întâmpinat cu bucurie şi au discutat cu preşedintele CJ despre administrarea judeţului şi investiţiile în infrastructură.

Mircea Man le-a oferit oamenilor explicaţii, aşa cum face de fiecare dată când face deplasări în teritoriu, indiferent de localităţile în care este prezent. Preşedintele CJ le-a explicat oamenilor tot ce a însemnat munca de preşedinte la Consiliul Judeţean în ultimii 4 ani, le-a vorbit despre demersurile făcute pentru atragerea în Maramureş a numeroase investiţii de importanţă majoră.

De la lucrări de canalizare, reţele de apă, modernizări şi reabilitări la unităţile de învăţământ şi cămine culturale, până la regularizări de râuri şi lucrări de infrastructura rutieră. De asemenea, Man i-a asigurat de susţinerea continuă şi promovarea producătorilor agricoli atât în ţară, cât şi în străinătate, pentru ca maramureşenii să fie cât mai cunoscuţi în lume, cu tot ce au ei mai frumos.

Toţi cei cu care a stat de vorbă au apreciat munca depusă de Mircea Man şi au subliniat că sunt mulţumiţi de faptul că, în momentul de faţă, se fac atâtea lucrări pe drumurile din judeţ. Totodată, l-au asigurat de susţinerea în alegeri, motivând că au nevoie în continuare de un preşedinte harnic, un om cum este Mircea Man, pentru a le reprezenta interesele şi pe mai departe, pentru a putea face Totul pentru Maramureş.

Simina Molnar

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole