Aseară, în jurul orei 19.00, poliţia a fost sesizată că pe DN 18, la ieşire din localitatea Rona de Sus, a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane.
Din cercetările efectuate, poliţiştii au stabilit că accidentul s-a produs pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum. Un tânăr de 28 de ani, din Rona de
Sus, care se deplasa cu un moped pe raza localităţii de domiciliu, nu a adaptat viteza la condiţiile unui carosabil umed şi într-o curbă la dreapta a pierdut controlul direcţiei de mers. Astfel, mopedistul a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de un bărbat de 56 de ani din Seini.
În urma impactului, tânărul din Rona de Sus a suferit leziuni corporale. El a fost transportat la spitalul din Sighetu Marmaţiei dar a refuzat internarea.
Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.
Cercetările continuă.