Municipiul Baia Mare s-a înscris în competiţia „Earth Hour 2014” la manifestările iniţiate de World Wide Fund for Nature (WWF), dedicate evenimentului intitulat „Ora Pământului”. La nivelul comunităţii locale, aceste manifestări vor fi coordonate de Primăria Baia Mare. Din echipa de organizare vor mai face parte Consiliile Locale al Copiilor şi Tinerilor, dar şi Centrul Europe Direct Maramureş.
În zilele premergătoare datei de 29 martie, atât la nivelul comunităţii locale, cât şi în cadrul instituţiilor de învăţământ, vor fi organizate mai multe activităţi pe teme de mediu, precum şi campanii de conştientizare şi de promovare a evenimentului „Ora Pământului“.
Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare
„În cadrul campaniei se vor organiza acţiuni de educaţie ecologică, ieşiri în natură, expoziţii pe teme de mediu, acţiuni de conştientizare şi responsabilizare a cetăţenilor pentru un mediu curat şi sănătos. Aceste acţiuni au scopul să oprească degradarea mediului înconjurător şi să construiască un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura. Totodată, în cadrul aceleiaşi competiţii, pentru data de 29 martie 2014, în intervalul orar 20.30 – 21.30, a fost programată şi o manifestare voluntară de mediu, în cadrul căreia luminile din municipiul Baia Mare vor fi stinse timp de o oră, moment al trecerii la o schimbare pozitivă si profundă a modului nostru de a relaţiona cu mediul. Invităm toţi cetăţenii municipiului Baia Mare să se implice şi să sprijine activităţile care vor fi derulate la nivelul comunităţii”.
Din acest an, competiţia nu mai este adresată în mod special doar instituţiilor publice, ci comunităţilor locale în ansamblu. Aceasta se derulează în decurs de o lună (3 – 29 martie 2014) – sub denumirea „Luna Earth Hour” şi este gândită în aşa fel încât să creeze cadrul pentru multiple manifestări şi evenimente locale inspirate din tematica de mediu. Cuvintele cheie ale competiţiei şi ale campaniei ”Earth Hour” sunt: incluziune, optimism, iniţiativă, exemple pozitive, schimbare. Obiectivul campaniei este de a vedea o comunitate vie care să fie implicată în activităţi pentru toate vârstele şi categoriile sociale, astfel încât să se creeze un dialog în comunitatea Earth Hour şi un mediu favorabil schimbărilor în bine.
Cătălin Cherecheş
Primarul Municipiului Baia Mare