În perioada 27 – 29 septembrie a.c., în municipiul Baia Mare s-a desfăşurat cea de-a XXI-a ediţie a Sărbătorii Castanelor, peste 100 de jandarmi acţionând zilnic în scopul respectării legalităţii, prevenirii şi descurajării unor acţiuni menite să tulbure ordinea şi liniştea publică sau a unor manifestări de violenţă pe timpul acestei sărbători.
Astfel, pe parcursul celor trei zile de desfăşurare a „Sărbătorii Castanelor”, atât băimărenii cât şi ceilalţi participanţi la manifestări, au avut parte de o sărbătoare liniştită, fără probleme sau incidente majore. Jandarmii din cadrul dispozitivelor de asigurare a ordinii publice, au sancţionat un număr de 25 de persoane care nu au respectat normele legale.
Jandarmii maramureşeni au aplicat un număr de 25 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 4200 de lei, dintre care 8 avertismente scrise. Persoanele în cauză au fost sancţionate de către jandarmii aflaţi în dispozitive de ordine publică pentru proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor, pentru apelarea în mod repetat la mila publicului de către o persoană aptă de muncă, pentru refuzul unei persoane de a da relaţii pentru stabilirea identităţii sale la solicitarea organelor de ordine sau pentru provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice.